Știința și Credința în conflict ?

Patericul ieri și azi
January 3, 2016
Ascultând Evanghelia în genunchi…
January 20, 2016
Show all

Știința și Credința în conflict ?

Cu câteva luni în urmă m-am apucat să studiez o carte pentru cultura mea generală. Este o carte ce intră în categoria „studilor biblice„ luată de la editura Casa Cărții din Oradea, Dicționar Enciclopedic de Personaje Biblice. Autorul, Richard R. Losch, a fost rectorul unei facultăți de teologie din Alabama, SUA. Nu-mi dau seama încă ce denominațiune creștină. Oricum, ca acuratețe istorică și fixare a noțiunilor biblice în ce privește nume proprii, evenimente, pasaje, etc. este o carte excelentă. Dar când vine vorba de raportul dintre planul mistic și real sar șopârlele din carte… E un exemplu aș zice de gândire protestantă în spiritul pragmatic venit de peste ocean. Ai impresia studiind unele aspecte din carte că știința trebuie să aibe ultimul cuvânt în ce privește intervenția lui Dumnezeu în viața omului. Un lucru foarte străin spiritului ortodox est-european. Aș spune chiar diametral opus. Ca să folosesc un eufemism aș spune că e vorba de conflictul dintre știință și credință care îndeobște îl găsim la mulți oameni indiferent de spațiu și cultură.
Ca să intru direct în subiect, citeam profilul biografic al prorocului Moise. Relatează cu acuratețe toate relatările biblice în care apare Moise etc., dar în privința celor zece plăgi prin care Dumnezeu îi lovește pe egipteni acestea trebuie să fi fost niște fenomene explicate științific. Neapărat ștințific. Dar cel mai mult îmi plac explicațile raționale când evreii, au trecut cu piciorul Marea Roșie, când au cerut mâncare și le-a trimis mană iar apoi carne și Dumnezeu le-a trimis prepelițe. Ia ascultați aici: ”La drept vorbind, multe din aceste minuni pot căpăta o explicație rațională. Atunci când asupra mlaștinilor sărate din zona din sudul Mării Mediteraneene bat vânturi dintr-o anumită direcție, acestea pot face ca apele să se retragă într-atât, încât respectivele zone ajung să poată fi trecute cu piciorul. Când vântul își schimbă direcția, apele se întorc precum un val de maree sau flux, iar cei prinși în el sfârșesc, foarte probabil înecați, mai ales dacă sunt înnămoliți cum l-i s-a întâmplat egiptenilor, care veniseră în care de lupăt grele, de aramă, trase de greoii cai de război. Adesea păsările migrează din Egipt, traversând golful Suez( …). Ajungând în Sinai, ele se lasă pe țărm atât de epuizate, încât nu este deloc greu de prins și să le iei în mână. În regiunile din prejurul Sinaiului trăiește un lichen, lecanora esculenta, care produce o substanță dulce și spumoasă care se usucă. Este luată de vânt și apoi cade ca o ploaie pe pământ. Beduinii o adună și o amestecă cu făină pentru a face o făină. Deseori seva dulce a lariței se comportă în același fel.” După aceste explicații foarte rezonabile cine mai e atât de naiv ca să creadă în minuni ? Totuși o reconciliere se lasă așteptată după cum autorul ține să precizeze mai departe:  ”Faptul că aceste minuni primesc o explicație logică, nu-L înlătură nicidecum pe Dumnezeu din ecuație. El nu ignoră legile naturii pe care a creat-o, ci acționează prin intermediul lor. Nu în sine au fost evenimentele miraculoase, ci în sincronizarea lor: Dumnezeu a avut grijă ca evreii să se afle la locul potrivit, în momentul potrivit„.
Mă tem nu e chiar așa. Tocmai datorită acestor consecințe Dumnezeu a ales să facă în fața evreilor un tur de forță prin minuni suprafirești ca să fie luat în serios după cum o spune însuși Moise: „A fost vreodată vreun dumnezeu care să fi căutat să ia un neam din mijlocul altui neam, prin încercări, semne, minuni şi lupte, cu mână tare şi braţ întins, şi cu minuni înfricoşate, cum a făcut cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, în Egipt şi sub ochii voştri?„ (Deut. 4,34). Moise nu a văzut acele minuni doar ca niște circumstanțe spațio-temporale. Și lista de exemple e lungă.
În ce privește conflictul dintre știință și credință acesta e unul fals pentru că în fond n-ar fi trebuit să fie nici unul. Tot Dumnezeu i-a dat omului în cap prin mintea pe care a creat-o El descoperirile științei.
Acest gen de gândire reducționistă e unul vechi și merge mult prea departe ajungând să nege lucruri fundamentale. Părintele Arsenie Boca însuși s-a confruntat cu această problemă și spunea că știința și revelația nu sunt în conflict ci „doar dacă ești de rea credință sau că rațiunea ta naturală e ultimul criteriu al adevărului sau dacă crezi greșit că materia e singurul mod al existenței” (Omul în Haine de In… , pag. 283). În alte locuri era consternat de faptul că oamenii nu mai știu nimic despre suflet, pentru că psihologia nu poate să perceapă sufletul separat de trup; că satana e o ficțiune în capul oamenilor din vremuri mitologice când stihiile erau personificate până într-acolo că se întreabă curios ”oare ce idei mitologice au intrat în turma de porci a gadarenilor la încuviințarea lui Iisus de s-au aruncat în mare” ?

Comments are closed.

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com