Poveste cu îngeri, spirite și colinde de Crãciun. Rezoluția.

Poveste cu îngeri, spirite, și colinde de Crãciun. Admonestarea.
December 22, 2015
Patericul ieri și azi
January 3, 2016
Show all

Poveste cu îngeri, spirite și colinde de Crãciun. Rezoluția.

Scrooge (JIM CARREY) left, TINY TIM (Gary Oldman), right

Duhul Crăciunului prezent îl pun pe Scrooge să vadă îngrozit cum din cauza sărăciei în care se zbate angajatul său, Boob Cratchit, acesta riscă să-l piardă pe cel mai micuţ, mai plăcut şi agreabil băiat al lui, micul Tinny Tom. Fãrã ameliorarea condiților de trai Tom avea să moară de o boală secerătoare. Însuşi Scrooge îl imploră pe Duh să-i spună că acea minune de băieţel are să trăiască. Duhul îi mai arată doi copii jalnici de privit, întruchipând metafora ignoranţei şi sărăciei ce duc la moarte. Scrooge emoţionat încearcă să găsească soluţii pentru salvarea lor dar este apostrofat cu proprile sale cuvinte de către Duh: „nu există închisori?, nu există azile?”. Bătut în argumentele sale logice, încovoiat de umilinţă şi aflat singur în camera sa, vede cum vine şi un al treilea Duh, duhul viitorului sinistru ce-l aşteaptă pe bătrânul Scrooge. Acesta este dus să vadă funerarile unui om foarte avut dar cu o reputaţie proastă în lume, neplâns de nimeni, care deși foarte bogat a plecat din lume fără să ia cu el nimic după moarte, în glumele şi jaful calicilor spre cimitir. Abia când când citeşte numele de pe piatra funerară, observă cu oroare că este vorba de el însuşi. Oripilat de roate acestea îşi înţelege pierzarea în care s-a complăcut atâţia ani şi cu inima zdrobită face un jurământ în faţa Duhului că a înţeles în acel ultim ceas al vieții toată lecţia vieţii sale. E jurământul oricăruia dintre noi, la ultima suflare, faţă de cum am vrea să ne trăim ultimele zile dacă ne-am vedea nimicnicia cu ochii prin care Dumnezeu însuşi ne vede. Ochiul conştiinţei. Mai poate fi o clipă de speranţă ? Un frumos verset din psalumul 50 spune că „duhul umilit, inima înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi”. Scrooge mai primeşte o şansă. Se trezeşte în dimineaţa primei zile de Crăciun ? Ce să facă mai întâi ?
Înainte de a-l urmări pe Scrooge cum răspunde la întrebare aş vrea să mărturisesc, că întreaga nuvelă nu mi se pare altceva decât o altă frumoasă adaptare a pildei Iconomului Nedrept. Scrooge este un funcţionar care a fost înzestrat cu multe talente. Dar în loc să-i înmulţească spre slava lui Dumnezeu,cum facem majoritatea dintre noi, acesta foloseşte totul doar în interes personal astfel rispind câştigul care l-ar fi avut Dumnezeu prin binefacerile către aproapele. Prin uitarea a ceea ce a fost şi ignoranţa jalnicului ticălos care a devenit, conduita lui Scrooge impune sancţiuni din partea lui Dumnezeu. Acesta îl înştinţează prin mijlocul celor trei duhuri că va trebui să dea o aspră socoteală a gestiunii sale asupra a ceea ce i-a fost încredinţat. Deşi puţin refractar, într-un final ajunge să-şi recunoască soarta crudă care-l aşteaptă. Asemenea asociatului său Marely, va ajunge acolo unde-i „plânsul şi scrâşnirea dinţilor”. Asemenea iconomului din pildă, își dă seama de situația proastă în care urmează să fie pus: „Ce am să fac dacă îmi ia stăpânul isprăvnicia? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine” (Luca 16,3). Și tot asemenea acestuia ia o decizie înţeleaptă. Decizia care-i va salva viaţa. Se  va folosi de funcție cât timp o mai are în interesul exclusiv al celorlalți pentru a le câștiga  încrederea. Dickens îndulceşte toată această tragedie şi cu puţin umor, în stilul său caracteristic. Să vedem cum.
Buimăcit în primele ore ale Dimineţii dar bucuros, îi mulţumeşte lui Dumnezeu. Se simte ca un nou născut. Şi începe să-şi facă planurile de Crăciun: dă o monedă cu valoare mare unui tinerel ca să cumpere curcanul imens de la măcelărie şi să-l ducă sărmanei familii a lui Bob Cratchit, ca un dar de la un necunoscut. O minunată surpriză.
Se îmbrăcă cu hainele cele mai bune, şi trecând pe lângă domnii care-l rugase cu o noapte înainte să facă o mică donaţie pentru nevoiaşi iar el le răspunse cu atâta dispreţ, de această dată îi abordă politicos şi le oferi o sumă „la ureche”, încăt aceştia izbucniră într-un „Doamne Sfinte, vorbiţi serios ?”. Mai departe mângâie copilaşii pe cap, vorbește cu cerşetorii iar apoi se îndreptă spre casa nepotului său. Acesta rămase ca trăsnit să-l vadă pe nesociabilul de aseară Scrooge că îi face o vizită tocmai lui de care s-a despărţit cu atâta ostilitate şi răceală, de parcă totul ar fi fost o glumă. Cu veselie şi bucurie petrecură acea seară în cadrul unei familii minunate în care Scrooge după foarte mult timp se simţi din nou tânăr. Îi mai rămase încă o şotie care trebuia dusă la capăt. E şi scena mea favorită care mă face să plâng şi să răd în acelaşi timp. Dickens e unicul scriitor care a reuşit acest lucru de aceea m-am atașat de el.
A doua zi de dimineaţă Scrooge se prezentă primul la biroul său, tocmai ca să-l surprindă pe angajatul său Bob Cratchit în întârziere, şi să-l apostrofeze. Acesta a venit evident cu un sfert de oră mai tîrziu pe motivul de „neiertat” al căsătoriei, cu o zi înainte. Cum intră pe uşă Scrooge întrebă bombanește morocănos pe vechiul său ton. Apoi îl ghionti, ghiduș pe Bob şi îi aduce acestuia la cunoştinţă decizia șefului său că începând din acel moment …îi va mări salariul. Şi s-a ţinut de cuvânt. Pentru micuţul Tim, Scrooge avea să devină ca un al doilea tată, având grijă ca micuţului bolnav să nu-i lipsească nimic. Evident că acesta nu a mai murit.
Concluzia de final o aduce versetul 8 din capitolul 16 al pildei Iconomului nedrept, care totuşi a găsit resurse în ceasul al 12-lea să se îndrepte şi nu a deznădăjduit de bunătatea şi mila lui Dumnezeu: ”Şi a lăudat stăpânul pe iconomul nedrept, căci a lucrat înţelepţeşte. Căci fii veacului acestuia sunt mai înţelepţi în neamul lor decât fiii luminii”(Luca 16,8).
Există o explicaţie foarte frumoasă a părintelui Arsenie Boca privitoare la acest verset. Fiii lumini, trebuie citiţi ca foşti fii ai luminii, foşti fii ai lui Dumnezeu, adică îngerii decăzuţi, acum ajunşi demoni. Demonii nu vor să se pocăiască de răutatea şi păcatul lor. În schimb omul decăzut, supus sub influenţa lor, chiar şi dacă ar ajunge rău ca ei înşişi totuşi nu deznãdãjduiește, nu se rușineazã, și nu ezitã sã se pocãiascã. Ba aș spune cã aceștia sunt printre cei mai iubiți fi ai lui Dumnezeu. Pentru cã cu cât sunt mai pãcãtoși, mãcar de ar fi mai rãu ca un demon, prin pocãința lor sunt cu atât mai mult o rușine pentru diavol ! Iată oamenii care au lucrat cu înţelepciune. Totuși nuvela cu Scrooge ca și pilda iconomului nedrept așa cum a observa părintele Arsenie Boca au un mic impediment. Spunea undeva că oamenii ascultă de voia lui Dumnezeu doar de frică, de frica pedepsii dar cel mai bine ar fi fost să asculte de Dumnezeu din dragoste…
Până una alta să dea Dumnezeu să lucrăm cu aceiaşi înţelepciune fiecare la fel ca Scrooge sau ca iconomul nerept reîntorcându-ne de la ale noastre la ale lui Dumnezu, ca Dumnezeu dupã cum spunea micuţul Tim „să ne binecuvinteze pe fiecare”.

Comments are closed.

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com