Hannah Hunt, “Plânsul de bucurie făcător”

De ce nu-și găsesc unii jumătatea?
februarie 26, 2014
De la voi pentru ei
martie 1, 2014
Show all

Hannah Hunt, “Plânsul de bucurie făcător”

carte2

 

Pentru mine este o încântare şi un privilegiu enorm să pot oferi în limba română studiul meu despre penthos, lacrimile pline de bucurie născute din pocăinţă care izvorăsc atunci când simţi remuşcare pentru înstrăinarea de Dumnezeu cauzată de păcat. Interesul meu faţă de acest subiect a început pe când scriam disertaţia mea de master despre re-valorificarea de către Sfântul Simeon Noul Teolog a practicilor Părinţilor deşertului în atitudinea sa referitoare la îndrumarea duhovnicească. În elaborarea acestei disertaţii şi în studiile mele doctorale am fost îndrumată şi inspirată de un preot al Bisericii Ortodoxe Române, Preacucernicul Părinte John McGuckin, care, în calitate de îndrumător academic, mi-a deschis o uşă către o lume a frumuseţii duhovniceşti ce i-a inspirat pe cercetătorii de pretutindeni. Munca mea ulterioară de cercetare în antropologia religioasă a lumii creştine răsăritene de la Părinţii deşertului la perioada bizantină de mijloc a folosit informaţii din şi a fost modelată de cercetarea întreprinsă pentru Plânsul de-bucurie-făcător.

Sămânţa acestui studiu despre penthos[1] în scrierile Părinţilor sirieni şi bizantini timpurii a fost plantată de citirea Filocaliei, pe când făceam cercetări despre paternitatea duhovnicească în tradiţia deşertului. A devenit evident că conceptul de plâns născut din pocăinţă şi întristare pentru păcat reapărea în întreaga tradiţie monahală a Bisericii Răsăritene timpurii.

Am sperat să trezesc apetitul pentru lectură şi studiu suplimentar asupra acestui subiect. Înţelepciunea deşertului străbate ca un fir roşu prin atât de multe scrieri creştine recente, în special rolul său modelator pentru monahism, încât a fost imperativ să includem o evaluare a acesteia, iar iubirea de oameni şi umorul Sfântului Ioan Scărarul (ca de altfel şi gravitatea cu care el tratează într-un întreg capitol al Scării sale această temă) l-au făcut să fie alegerea evidentă. Faptul că textul său este citit în Postul Mare în fiecare mănăstire ortodoxă confirmă locul său în canon. Contribuţia fundamentală a Sfântului Simeon Noul Teolog constă în concepţia sa potrivit căreia lacrimile reprezintă unul dintre semnele harismei duhovniceşti autentice şi că experienţa mistică a lacrimilor însoţite de vederea Luminii este cea care demonstrează fiului duhovnicesc prezenţa unui povăţuitor insuflat de Duhul şi de încredere. Controversa politică stârnită de această poziţie încă este deosebit de relevantă astăzi.

Atenţia pe care Sfântul Efrem Sirul o acordă femeii păcătoase vorbeşte despre compasiunea Domnului Hristos şi de mâhnirea Lui pentru păcatele omenirii la care a venit s-o mântuiască, prezentate prin întrebuinţarea elocventă şi plină de imaginaţie a tipologiei şi simbolismului, fapt care ne permite să dobândim învăţături duhovniceşti la un nivel mai presus de construcţiile verbale ale învăţăturii dogmatice. […] Abordarea analitică a Sfântului Isaac Sirul face loc dezbaterilor cruciale despre antropologia religioasă – ce înseamnă să fii om şi făcut după chipul lui Dumnezeu, cum se poate omul integra şi cinsti trupul omenesc (care are o astfel de tendinţă de a ne abate pe alte căi) ca parte a trupului a cărui omenitate este împărtăşită cu Însuşi Hristos.

De când am vizitat România ca turist în 1978, ţara voastră a trecut prin multă suferinţă, iar din 1989 printr-o naştere din nou – prin întristare şi bucurie „împletite ca mierea cu ceara”. Credinţa şi suferinţa voastră răbdătoare este mărturie pentru alegerea făcută de tot cel care îşi ia crucea pentru a-L urma pe Hristos. Vă ofer această carte cerându-vă să vă rugaţi pentru autor, fiindcă eu mă străduiesc în continuare să împărtăşesc lumii moderne comorile Bisericii Răsăritene.

Hannah Hunt,

Universitatea Trinity, Leeds,

Întâmpinarea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, 2013


[1] De vreme ce nu există nici măcar un cuvânt care să redea cu acurateţe semnificaţia sa deplină, cuvântul grecesc în forma sa transliterată, penthos, va fi folosit de la un capăt la celălalt al acestei cărţi. Penthos sugerează străpungere, plâns sau întristare pentru păcat, manifestată prin lacrimi, şi este felurit tradus pentru a sugera elementul de-bucurie-făcător al unei astfel de mâhniri duhovniceşti. Detaliile rădăcinilor sale lexicografice sunt explorate în introducere. Alţi termeni tehnici au fost explicaţi în Glosar.

– See more at: http://www.pemptousia.ro/2014/01/hannah-hunt-plansul-de-bucurie-facator/#sthash.Udb0fHiW.dpuf

Comments are closed.

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com