Douã biserici „surori”

De ce nu poate fi femeia preot.
decembrie 13, 2015
Poveste cu îngeri, spirite, și colinde de Crãciun. Admonestarea.
decembrie 22, 2015
Show all

Douã biserici „surori”

Despre Biserica Ortodoxã Românâ și Biserica Catolica de la Roma s-a zis pe nedrept cã sunt biserici surori. Aceasta pare mai degrabã o prejudecatã pusã pe seama apropierii lingvistice ca popoare latine. Totuși dacã Biserica Romano-catolicã e latinã prin excelențã, românii sunt singurul popor latin ortodox la origine din întreaga lume. Dupã marea schismã de la 1054, provocatã de Biserica Catolicã (cardinalul Humbert este cel care a aruncat anatema pe altarul Bisericii din Sofia), Biserica Ortodoxa Româneascã s-a dezis de frãțietatea cu Biserica apostatã de la Roma. De atunci a avut prea puțin de-a face cu cordialitatea Bisericii Catolice. Ba din contrã a suferit pentru dreapta credințã în vremea prigoanei Mariei Tereza (1740-1780). Mãrturie stau sfinții mucenici Sofronie, Oprea din Sãliștea Sibiului, Moise Mãcinic din Sibiel și Ioan din Galeș, bine cunoscuți poporului român.
Interesant cum a gãsit pãrintele Arsenie Boca sã reprezinte aceste douã Biserici. Cele douã sunt puse una în fața celeilalte dar apar în contrast. Mã mir cã lumea nu vede aceste diferențe. Prima, biserica ortodoxã e reprezentatã de Biserica Sf. Sofia din Constantinopol. Are un aspect luminos, în jurul ei este o aurã care degajã luminã, semn al dreptei credințe, iar cea din spate Biserica Catolicã, reprezentatã de domul Sf. Petru din Roma e cu totul altfel. Aceasta deși e imediat în spatele celei dintâi, dacã ne uitãm bine, vedem cã e de un cenușiu mohorât, un gri sumbru și nu degajã nici o luminã. Un semn clar al întunecimii în rãtãcire și apostazie. O Bisericã care pe moment nu mai are dreapta credințã dar care dacã se va cãii și se va întoarce la credința dreptmãritoare dinaintea schimei își va reprimi cu siguranțã aura de luminã.
În schimb Biserica Ortodoxã Românã a rãmas mereu fidelã și a ajutat enorm Biserica Ortodoxã Bizantinã, în special întregul Munte Athos, în vremurile cele mai aspre sub autonomia imperiului otoman. Sã precizãm câteva realitãți istorice.
Mãnãstirea Xiropotamu posedã în arhiva sa peste 1000 de documente românești care pot dovedi marea dãrnicie a voievozilor munteni și moldoveni de patru veacuri.
Mãnãstirea Zografu a fost atât de mult ajutatã și înzestratã de voievozii moldoveni, Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare încât era socotitã ctitorie româneascã.
Mãnãstirea Dochiariu a fost reziditã din temelie și zugrãvitã de voievodul moldovei Alexandru Lãpușneanu și mitropolitul Sucevei Teofan, care retrãgându-se aici, s-a închinoviat și dupã moarte a fost îngropat chiar în pronaosul Bisericii.
Mãnãstirea Caracalu a fost și ea reziditã din temelie în anul 1535 de voievodul Moldovei Petru Rareș. Tot cu ajutor românesc s-a reclãdit în întregime mãnãstirea Simonos Petras în urma focului nimicitor din anul1580. Aici se aflã zugrãvit în calitate de mare ctitor domnul Țãrii Românești, Mihai Viteazu. La nici o mãnãstire din Sfântul Munte nu se cunosc atâtea hrisoave de danii de la voievozii munteni și moldoveni, ca la mãnãstirea Grigoriu.
Mãnãstirea Sfântul Pantelimon a primit nenumãrate ajutoare și moșii de la români între sec.XV-XIX. Iar între anii 1812 și 1819 biserica fiind ruinatã s-a rezidit din temelie de Scarlat Calimah, domnul Moldovei.
Chiliile mãnãstirii Pantocrator și fântâna din fața bisericii au fost zidite în anii 1536-1537.
Mãnãstirea Marea Lavrã a fost reclãditã în întregime la începutul secolului XVI-lea de voievodul Neagoie Basarab ce i-a dãruit și un ajutor anual de 90.000 de taleri.
Mãnãstirea Vatopedu a fost reclãditã în parte de voievodul Radu de la afumați, care a zidit aici și Biserica cu hramul Maicii Domnului. AlexandrunLãpușneanu i-a dãruit în anul 1560 un metoc la Salonic cumpãrat cu 65.000 de aspri. În anul 1660, biserica acestei mãnãstiri a fost refãcutã de Vasile Lupu. Vatopedul a avut închinate în Moldova un numãr de 6 mãnãstiri; numai moșiile mãnãstirii Golia erau în întindere de peste 100.000 de hectare.
În fața atâtor mãrturii de netãgãduit, atât istoriografia greacã precum și cea slavã recunosc îndeobște cã nici un alt popor ortodox n-a fãcut jertfe mai mari și n-a susținut cu mai multã dãrnicie mãnãstirile din Sfântul Munte, ca România. Pentru marea lor dãrnicie voievozii români au fost asemãnați cu împãrații bizantini Iustinian și Constantin cel Mare. S-a spus chiar cã istoria n-a cunoscut un împãrat atât de darnic precum Constantin Brâncoveanu. Istorici aghioriți precum Gherasim Smirnachis, Cosma Vlahos etc. recunosc în lucrãrile lor cã fãrã ajutorul dat de voievozii munteni și moldoveni în decursul veacurilor, unele mãnãstiri athonite ar fi încetat de mult sã mai existe sau sã-și continue viața lor de obște.
Ca urmare Patriarhia Ecumenicã recunoscãtoare a arãtat cea mai înaltã cinstire. În catedrala patriarhalã din Constantinopol, în locul unde altã datã se afla tronul împãratului bizantin, fațã în fațã cu tronul patriarhal în vremurile acelea se aflau tronurile domnitorilor Țãrii Românești și ai Moldovei. Aceștia au fost singurii principi creștini din imperiul otoman care își aveau tronurile lor în catedrala patriarhalã din Constantinopol în sec. al XVII-lea. Tot în Constantinopol aproape de Patriarhie au fost ridicate douã palate purtând nume ale voievozilor români, semn de înaltã cinstire. Acestea au fost Vlah serai și Bogdan serai. Vlah serai, aflat chiar în cartierul Fanar, nu numai cã a gãzduit patriarhia înseși pe o perioadã anume dar și douã sinoade panortodoxe, în 1590 și 1593, care au recunoscut rangul de Patriarhie Bisericii Moscovei.
Iatã cele douã Biserici surori adevãrate !

download

 

Comments are closed.

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com