Deplorabila lume nouă.3.Fericirea

Deplorabila lume nouă.2.Conflictul
March 4, 2015
Ateismul in lume – dialog cu un ateu!
March 6, 2015
Show all

Deplorabila lume nouă.3.Fericirea

Așa cum era firesc, și am scris anterior,
noul trebuia să fie un semn al dezvoltării,  al schimbării în bine, al progresului și îmbunătăţirii. Dar din păcate nu orice schimbare este și în bine. Nu orice lucru vechi este automat perimat, ieșit din uz precum nici orice lucru nou este și bun. Lucrurile vechi și bune vin pe calea tradiţiei. O tradiţie statornică,  viguroasă,  care a trecut proba timpului.  Iar tradiţia  cea mai veche a omenirii vine de la Dunnezeu. Tradiţile tuturor popoarelor revendică sau ar fi trebuit să aibe rădăcini ancestrale de sorginte divină. De aceea este vechiul, bun, pentru că e lăsat de la Dumnezeu.  Cât despre nou,  și acesta tot de la Dumnezeu este:  ”Celce ședea pe scaunul de domnie a zis «Iată,  Eu fac toate lucrurile noi»„(Apoc 21,5).
Însă  lucrurile minunatei lumi noi, erau ”tâmpite„ și „urâte” după cum avea să reproșeze mai departe John. Acestea însă erau creaţia oamenilor fără concursul lui Dumnezeu, ba tocmai în răspăr cu voia lui Dumnezeu. Mond încuvinţează și John persistă. Măcar să-i lase să vadă Otehlo decât lucruri infantile. Însă controlorul refuză pentrucă pe lângă faptul că e veche, «lumea noastră nu mai e aceiași cu a lui Othello. (…) nu poţi face tragedii fără instabilitate socială. Dar acum lunea e stabilă oamenii sunt fericiţi. Capătă cea ce vor și nu cer ceea ce nu pot căpăta. Sunt înstăriţi; trăiesc în siguranţă; nu se îmbolnăvesc niciodată. Nu se tem de moarte. Voioși, nu le pasă de patimi și de bătrâneţe; n-au mame și taţi care să-i necăjească; n-au soţii ori iubiţi și iubite care să le trezească pasiuni puternice; sunt condiţionaţi în așa fel încât practic nu pot să se poarte decât așa cum trebuie». Avem aici un portret tipic care e atât de frecvent în lumea de astăzi a individului atomizat, rupt de valorile tradiţionale ale trecutului printre care cea mai importantă, familia, celula de bază a societăţi. Cât despre lipsa mamelor și taţilor, aceasta e o lipsă de rol pe care oamenii nu vor să și-l mai asume. O imagine profetică a ”famililor„ monoparentale postmoderne, a cuplurilor relaţionale care se fac și se desfac fără responsabilitatea unei familii, etc.  Cât despre condiţionare aceasta e un element atât de depărtat de Dumnezeu care l-a înzestrat pe om cu libertate. În creștinism condiţionarea e de la diavol care te vrea „condiţionat” de patimi.
În sfârșit aflăm mai departe motivul pentru o astfel de societate: «acesta este preţul pe care trebuie să-l plătim pentru stabilitate. Trebuie să alegi între fericire și ceea ce  pe vremuri oamenii numeau artă superioară.  Pe aceasta noi am sacrificat-o». Stabilitatea acestei lumi e o noţiune care trebuie clarificată. Aceasta e semnul echilibrului și al păcii. Dar dacă trăim într-o lume în care individul își face un scop în sine din cultivarea patimilor dinspre simţuri spre spirit,  înseamnă că avem o lume care ”nu vrea să fie pe pacea lui Hristos ci pe pacea ei„ (p. Arsenie Boca op. cit,  pag 213). De aicea instabilitatea… Arta superioară ar fi trebuit să fie expresia dorului după adevăr, frumos, dreptate, deci după Dumnezeu. Dar într-o lume a simţurilor aceste idealisme trebuiau sacrificate.
«Adevărata fericire pare întodeauna destul de palidă și sordidă în comparaţie cu supracompensaţile chinurilor și mizeriei sufletești. Și bineînţeles stabilitatea nu e nici pe departe atât de spectaculoasă ca instabilitatea.  (…) Fericirea nu e niciodată măreaţă».
Oare despre ce fericire să fie aici vorba? Aceasta să fie adevărata fericire ? Nicidecum. Părintele Arsenie atrăgea atenţia asupra confuziei frecvente pe care oamenii o fac între ”plăcere” și ”fericire”. Plăcerea e efemeră și are o oarecare intensitate prin voluptatea de care simţurile se desfată și care are și ea rolul ei.  Dar net superioară îi este fericirea care e de natură spirituală și poate dura veșnic. Cei care au citit Minunata Lume Nouă știu că ”adevărata fericire„ implica întodeauna patimi trupești, deci e vorba de plăcere. Evident că după satisfacerea acestora rămâneai cu o oarecare insuficienţă și regret, că totul s-a terminat așa repede. Haideţi să o luăm de la capăt!  Deci fericirea era palidă și sordită. Cât despre lupta cu patimile,  aceasta într-adevăr are ceva înălţător, transcendent, deși e foarte greu de dus. Fumătorii care au încercat de mai multe ori până să lase ţigara știu cel mai bine. Și nu au reușit toţi.

Comments are closed.

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com