CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND…

Invierea lui Lazar – Obiceiuri funerare de pomenirea mortilor
aprilie 11, 2014
Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim. Avionul care o aduce la București întârzie o oră
aprilie 20, 2014
Show all

CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND…

Dintre toate fricile ce bântuie omul, nu doar modern, frica de moarte pare a fi cea mai cutremurătoare. Ca oameni moderni simțim din plin că, în fond, fundamentele marilor noastre interogări rămân aceleași. Viața și moartea, răutatea celor din jur și boala, sărăcia și războiul nu ne sunt străine. Au câștigat deplin în ultima vreme fricile apocaliptice și adiacentele lor, frica de numere și cipuri, de diavoli închipuiți ori reali, hiperbolizările minciunii și mediocrității, sărăcirea de sensuri ale vieții cotidiene- tot mai săracă în idealuri morale și duhovnicești. Vorbim tot mai mult despre ce mâncăm și ce construim, despre cum ne onorează oamenii sau, pur și simplu, ne este tot mai drag să bârfim și tot mai greu să ne rugăm pentru aproapele. Știrile sunt parte integrantă a culturii. Ziarele, singura cultură imediată iar prezentatorii TV sunt mai des invitați la mesele noastre decât proprii părinți ori copii.

Mai grav, frica de moarte ne face răi, porniți pe căpătuială cu orice preț, argumentând uneori cu fundamente duhovnicești carierismul nostru ori acumularea materială. Suntem gata să postim dar nu putem ierta, suntem dispuși să stăm două ore în Liturghie dar nu câteva minute la telefon cu părinții bolnavi ori singuri, luăm cuvântul citând Scripturile dar ne e tot mai greu să prindem gândirea Scripturii- deci a Duhului Sfânt, în propria gândire. Frica de moarte ne detensionează sufletele dar ne arde valorile prin care i-am putea supraviețui. Ne emoționează drame din cealaltă parte a lumii iar pe cei de lângă noi nu-i mai vedem.

Aici e Taina Învierii. Mântuitorul Hristos, cu moartea pe moarte călcând, ne învață că nu moartea trebuie să ne fie frică ci neasumarea ei prin verticalitatea Crucii Sale. Fără brațele Crucii Sale suntem prinși încă în abisurile iadului celui ucigaș, morți deplini, legați pe veșnicie cu întunericul. El, Mântuitorul vine să vindece frica de moarte cu nădejdea Învierii, prin  lucirea Luminii Sale străbătând văile morții, atât de primitoare sufletelor lipsite de iubire. A crede, așadar, în Învierea Domnului este exercițiul dintâi întru propria izbăvire de moarte, este limpezirea ochilor sufletești în aerul tare al zorilor Învierii. A crede în Înviere înseamnă să porți în toate zilele vieții tale pecetea unei Duminici fără sfârșit, prinsă în cadrele Liturghiei și desăvârșită în bunătate și destinsă cordialitate cu aproapele, copleșind depărtările sufletești cu razele puterii de a ierta, de a primi iertarea. De aici frumusețea Ortodoxiei. Din această minunată arătare a Domnului Înviat în lumina de zori a fiecărui suflet, la marginea tuturor mormintelor încă închise, la țărmul tuturor mărilor lovite de furtună și îndoială. Fără Învierea Mântuitorului frica de moarte ar fi singura rațiune a vieții. Prin Învierea Sa, bucuria ia loc fricii și veșnicia timpului trecător. Moartea e călcată cu moartea, condamnată la Înviere.

Pr. Constantin Necula

 

Sursa: http://www.sibiu100.ro/eveniment/132-blog/10198-cu-moartea-pe-moarte-calcand

Florin Popescu
Florin Popescu
Simplu si atat de greu de inteles in cat nici eu nu ma inteleg!

Comments are closed.

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com