Biserica din Sardes și Gala personajelor lui Dickens

Biserica din Sardes și Charles Dickens
February 5, 2016
Dickensian
February 13, 2016
Show all

Biserica din Sardes și Gala personajelor lui Dickens

Întreaga gama de personaje a lui Dickens, aș spune ca un fan al genului, e împărțită în două tipologii: avem de-a face fie cu omul lui Dumnezeu, fie cu omul dracului, și o altă categorie de personaje care suferă efectele majore ale implicării în viața unora din cele două categorii de mai sus. Astfel atrag asupra lor fie binecuvântarea, cum sunt de exemplu cei doi frați distinși gentlemeni bogați Cheeryble care-l ajută pe Nicholas Nikleby și familia lui să-și facă o situați fericită în viață; ori a lui Agnes ca îngerul bun al lui David Coperfield, ori a lui Nicholas și a sorei sale Kate în viața lui Spike, al lui Scrooge în viața lui Bob Cratchit și a familiei lui, în special a micuțului Tiny Tom, etc. Dar avem și infulența negativă dezastruoasă cum e a lordului Mulberry care-l ucide într-un duel pe prietenul său, bunul și blândul lord Frederick Verisopht ce-i ținuse partea lui Kate în fața pasiunii josnice a acestuia; a bogatului negustor-bancher Bounderby și modelarea nefastă a destinelor celor doi frați Luisa și Thomas după aplicarea experimentală a metodei pragmatismului filozofic în viața celor doi copii; a litigilor în care intră d-l Squeers datorită angajamentelor pe care și le ia față de Ralph Nickleby, a lui Uriah Heep în viața famililor Micawber și Wickfield etc.

În cartea apocalipsei, Martorul Credincios atrage atenția asupra unor nume care „nu și-au mânjit hainele”. Cei care și-au mânjit hainele sunt caracterele negative ale universului lui Dickens, și sunt destul de multe. Am enumerat câteva din ele mai sus. Acestea se fac vinovate de vicierea sufletelor lor în conctact cu viața aspră care le stă înainte ca o încercare. Ei n-au trecut testul vieții pentru că au fugit de suferință ca de cel mai mare rău și au căutat întotdeauna viața comfortabilă, cultivându-și iubirea de sine până la portretizări monumentale ale egoismului, mândriei, meschinăriei, concupiscenței, etc. Mă simt dator să exemplific detaliat câteva portrete pentru că creștinii care vor să trăiească autentic au foarte mult de învățat din garderoba personajelor lui Dickens. Gama personajelor e foarte vastă și variată iar unele din ele sunt cazuri reale cum sunt cele ale escrocului evreu (aici Dickens a trecut prin mustrări de conștiință antisemite) Ikey Solomon întruchipat de personajul fictiv Fagin (romanul David Coperfield) ce recruta copii ai străzii și îi instruia în furtișaguri și mici escrocherii ca pe urma lor acesta să trăiască. În ciuda caracterului său mieros (folosea des apelativul dragă), va fi executat sub auspicile legii prin spânzurătoare. Pare-se că și brutalul profesor Squeers să fi avut un corespondent real întrucât școala de băieți Dotheboys a existat în realitate. Un alt personaj remarcabil prin malițiozitatea sa a fost Ralph Nickleby, unchiul lui Nicholas Nickleby. Acesta de mic copil fiind marcat de situația mizeră în care a fost lăsat la decesul tatălui său, a consimțit să se ridice la un trai comfortabil prin orice mijloace cu putință, din păcate și cele necinstite. Oamenii credeau despre el, că este un fel de avocat foarte bogat, în realitate însă era un cămătar nemilostiv. Un personaj cu totul memorabil, de-o malițiozitate sclipitoare este Uriah Heep. Deși la origine de condiție foarte modestă, tatăl un fost paracliser sărac și mama o tânără crescută într-un orfelinat, a fost și el marcat de resursele foarte sărace (educație, condiție socială, finanțe etc.) pe care i le-a pus la dispoziție modesta lui familie pentru un viitor nu tocmai fericit. Însă tatăl său i-a dat un sfat creștinesc spunându-i ceva de genul: tinere, oamenii vor să fie todeauna deasupra ta, să fie mai buni ca tine, și ca să-i liniștești și să le câștigi respectul și aprecierea să te consideri todeauna mai prejos decât toți. Cu acest sfat s-a pus pe treabă. S-a făcut cel mai prejos decât toți (cel puțin, așa credea el) ca prin acest mijloc să-și atingă scopul, un trai decent, o viață mai prosperă. Și nu uita tuturos să le-o spună: sunt o persoană umilă, duc un trai umil, ști cât de umil sunt eu…, așadar vă rog să faceți și asta pentru mine…etc. Era imposibil să refuzi un om atât de ”umil”. Astfel a progresat în viață, încet încet. A ajuns să fie sprijinit și luat în casa d-lui Wickfield instruindu-se pe lângă dânsul ca un „umil” funcționar și datorită inteligenței sale și a lingușelii sale „umilitoare” i-a ajuns Uriah-Heepasociat aspirând chiar la mâna ficei sale Agnes, care cu toată „umilința” sa, ea nu era de teapa lui. De aici până la a transforma viața celor din jur într-un iad prin pretențile sale care nu mai erau deloc umile nu a fost decât un pas. Nu știu dacă Dickens avea cunoștințe despre viețile sfinților monahi ale Patericului Egiptean, însă a creat un personaj de manual despre ce înseamnă falsa smerenie. În engleză termenul smerenie se traduce prin meeknes care e cu totul altceva decât idiomul humble ce înseamnă pur și simplu „umil”. Dar în pateric umilința și smerenia merg mână în mână (un capitol al patericului e intitulat „Despre Smerenie și Umilință”). Neghiobia lui Heep a fost în faptul că n-a ascuns așa cum trebuia adevărata smerenie/umilință de ochii oamenilor ca să fie plăcuți doar lui Dumnezeu (devenind într-un  mic fariseu). Despre sfinți se spune că Dumnezeu ascundea smerenia lor de proprii lor ochi încât aceștia susțineau morțiș că-s păcătoși. În momentul în care ai spus despre tine însuși că ești smerit, gata s-a terminat cu smerenia. În cartea Proverbelor lui Solomon din Biblie stă scris: ”Dacă vezi un om care se crede înțelept, poți să a mai multă nădejde pentru un nebun decât pentru el„ (Pilde 26,12). La fel e și cu smerenia. Foarte frumos spune apărintele Arsenie Boca, „e ma bine a fi smerit decât a ști ce este smerenia”. Este o vorbă la noi între ortodocși cum că dracului îi place să „șadă” grecește, adică să facă pe smeritul ca să fie lăsat în pace. Personajul Uriah Heep stă mărturie.

Nu în ultimul rând avem un exemplu unicat în toată galeria personajelor lui Dickens care dintr-un personaj negativ, scuturat puțin bine de pronia divină, devine tare bun și…simpatic ! Este vorba de una dintre cele mai îndrăgite și cunoscute creații a lui Dickens, nuvela „Poveste de Crăciun„. Personajul central este Ebenizer Scrooge. Despre acest subiect am scris undeva, aparte.
Să revenim acum puțin asupra galei personajelor pozitive din universul epic al lui Dickens. Și sunt foarte multe și acestea. Aș sublinia înainte următoarea parte a mesajului Martorului Credincios din apocalipsă: ”Totuşi ai în Sardes câteva nume care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici„ (Apoc 3,4). Dacă la început mustrarea e atât de descurajantă, „nu am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu” cu atât mai mult iese în contrast această subliniere, ”sunt vrednici„, și mai mult decât atât ca și cum ar fi fost necesar să fie scos în evidență acest aspect pozitiv, urmează ”nu-i voi șterge nicidecum numele din Cartea Vieții și voi mărturisii numele Lui înaintea Tatălui meu și a îngerilor Lui”. Oare cine să fie aceia vrednici de atâta slavă și cinste încât Iisus Hristos se simte îndatorat nu numai să-i mărturisească înaintea Tatălui, dar și a îngerilor săi !
În primul rând în universul literar al lui Dickens aceștia sunt copiii și a celor cu suflet de copil ! „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor„ Matei(18,3). Este un personaj secundar care mie unuia mi s-a părut cu totul deosebit. Un copilaș din categoria celor mai cunoscuți copii nefericiți pe lumea asta dar fericiți în lumea de dincolo (vezi Smike, Micuțul Tiny Tom, Oliver Twist, d-șoara Mowcher etc.). În romanul „Nicholas Nickleby”, d-l Tim Linkinwater refuză invitația șefilor lui de a merge undeva la țară pentru a schimba puțin aerul fiind mult în etate. S-a opus cu obstinație pe motiv că nicăieri nu are o priveliște mai minunată decât cea din fața camerei sale deasupra arcadei de vis-a-vis. La fereastra de la mansarda casei de alături locuia un băiat bolnav, țintuit la pat și invalid. Avea o singură plăcere. Florile. Ținea în niște sticle negre și borcane, fără dispozitiv de scurgere, zambile, care în ciuda recipientelor insalubre totuși spre suprinderea lui Tim Linkinwater au înflorit ! De mulți ani îl observa pe acest băiat încă de mic copil cum se târa într-o pereche de cârje. Era o priveliște atât de tristă să-l vadă pe acest băiețel invalid cum sta fără prieteni deoparte, în timp ce se uita la alți copii de vârsta lui ce se jucau veseli. Alteori când se putea da jos din pat, îl observa cum în cămăruța sa de la mansardă, aranja florile în fereastră toată ziua, schimbându-le locul. Au ajuns să se împrietenească și să schimbe câteva cuvinte: când Tim îl întreba cum o duce spunea ”mai bine” iar alteori dacă îl întreba ce ar putea să facă pentru el, răspundea impasibil „nimic”. În aceea casă locuia și tatăl său și starea sănătății băiețelului agravându-se i-a adus patul lângă fereastră ca să fie mai aproape de florile sale pe care le uda și le curăța, apoi privea îndelung cerul. Uneori noaptea când Tim lucra până târziu la lumina lumânării, băiețelul lăsa puțin perdeaua trasă pentru ca Tim să vadă că încă e acolo. Era un fel tacit de-aș ține companie unuia altuia. Simțea că va avea să vină și ziua aceea când perdeaua va rămâne nemișcată pe vecie, și florile se vor ofili în glastră, ziua când băiețelul va pleca din această lume pentru todeauna, ziua când Dumnezeu îl va lua la El acasă. Aceasta era priveliștea, tristă dar atât de dragă pe care Tim Linkinwater n-ar fi vrut să o schimbe pe toate peisajele bucolice și florile de la țară! În general copiii din romanele lui Dickens au o existență deseori nefericită la început datorită oamenilor răi care profită de situața lor (Oliver Twist și Nickolas Nickleby) dar apoi Dumnezeu le schimbă viața într-una mai bună, și vai de cei răi (Ralph Nickleby, Arthur Gride, Squeers etc.) pentru că „Domnul ocroteşte pe cei străini, sprijină pe orfan şi pe văduvă, dar răstoarnă calea celor răi” (Psalmi 146,9) și în final totul se termină bine într-un „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți„. Apoi sunt cei maturi cu suflet de copil cum este Stephen Blackpool care deși a dus o viață aspră și își găsește sfârșitul tragic căzând noaptea într-o carieră adâncă părăsită, e foarte optimist și găsea situații să facă haz de necaz în cele mai grele condiții (vezi aluzia la steaua Betleemului); Betsy Trootwod și Dora Coperfield, „soția-copil” cum se numește ea înseși, ș.a.m.d. Legat de trecerea acestor suflete curate în eternitate sunt niște versete în ”Cartea  înțelepciunii lui Solomon”(3, 1-7) care exprimă foarte bine complexitatea acestei situații: „Sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu și  chinul  nu se va atinge de ele. În ochii celor fără de minte, drepții sunt morți cu desăvârșire și ieșirea lor din lume li se pare mare nenorocire, și plecarea lor dintre noi, un prăpăd, dar ei sunt în pace.  Chiar dacă în fața oamenilor  ei au îndurat suferințe, nădejdea lor e plină de nemurire. Și fiind pedepsiți cu puțin, mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare și i-a  găsit vrednici de El.  Ca pe aur în topitoare, așa i-a lămurit,  și ca  pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Străluci-vor în ziua răsplătirii și ca niște scântei care se lasă pe miriște, așa vor fi”. Iată că am găsit de ce sunt vrednici.
Schițată în câteva linii aceasta e lumea minunată a romanelor lui Dickens pe care tare mă tem că, copiii „teribili” ai societății de consum nu o vor înțelege niciodată pentru că cineva anume vrea prin toate plăcerile și răsfățurile necuviincioase să-i țină departe de suferința mântuitoare (așa cum educatorii copiilor din lumea minunată a lui Huxley doreau să-i țină departe de patul Lindei). În creștinism nu există mântuire fără cruce. Iar crucea înseamnă suferință. Părintele Arsenie Boca îi plângea pe cei care n-au suferințe în viață pentru că aceia nu au prin ce se mântui.
E extraordinară perspectiva pe care o avea Dickens cu privire la felul în care își trăiește omul viața, din fașă până la adânci bătrânețe. Și o face cu bonomia aristocratică a unei lumi care a încetat să mai existe, pentru că omenirea astăzi nu mai are în grila de valori, noțiuni ca noblețe, franchețe, altruism, compasiune, jertfa pentru o cauză dreaptă etc., o lume care nu mai are timp să citească Dickens dar e înnebunită după Harry Potter…
În ce privește privește perspectiva de mai sus de care vă vorbeam, ultimul paragraf încheie romanul „Timpuri grele” cu o invitație directă a lui Dickens către cititor:
Dragă cititorule! Depinde de noi, dacă în sfera propriei noastre vieți, lucruri asemănătoare se vor întâmpla sau nu. Dar lasă-le să fie. Vom ședea amândoi cu piepturile ușurate lângă șemineu și vom vedea cum cenușa focului vieții noastre se va răci și se va stinge”.
Asta-i situația Bisericii din Sardes, focul care e mereu pe pe cale să se stingă.
În asentimentul stării sufletești citate mai sus îmi face o  deosebită plăcere să ascult următorul videoclip, care conține o variantă pentru pian a unei melodii din coloana sonoră a ecranizării filmului Marile Speranțe (2012). Te rog și eu pe tine dragă cititorule sau cititoare să o asculți puțin.

 

 

Comments are closed.

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com