Aspecte ale ascultării monahale.

Despre smnificaţia jertfei sfinţilor martiri brâncoveni
August 13, 2014
ÎNVAŢĂ de Kostas Varnalis
September 27, 2014
Show all

Aspecte ale ascultării monahale.

Dintre cele trei voturi monahale se poate spune cã ascultarea rezumã esența adevãratului monahism. Sfinții pãrinți adaugã și faptul cã e cel mai greu de realizat întrucât implicã tãierea voii și abandonarea totalã a nouã înșine. Un lucru adevãrat. Însã ceea ce le lipsește monahilor contemporani este înțelegerea conceptului de ascultare din punct de vedere duhovnicesc. Ascultarea pe cât de importantã, pe atât de denaturatã a ajuns sã fie reprezentatã în capul monahilor de vrãjmașul mântuirii omului. Orientându-se spre stadii superioare ale ascultãrii, precum ascultare necondiționatã și ascultare desãvârșitã, astazi idealul “bunului ascultãtor” este redus la ceea ce s-ar numi slugãrnicie, serviabilitate, docilitate. Cu cât ascultarea e dusã la împlinire mai “dobitocește”, chiar și dacã ai cãlca peste cadavre (doar ești sub ascultare), cu atât ești mai desãvârșit în ascultare. Pãi asta e același lucru cu a spune cã un animal de povarã, o vitã, pentru faptul cã acceptã fãrã scrâșnire oricâtã bãtaie, poți sã-i pui camilafca pe cap și rasa pe spate și sã-i spui cã e cãlugãr. Știu cã sunt multe exemplele din pateric, ca acel sfânt Acachie, Teodora pe care maicile vizitate de pãrintele Zosima, o considerau nebunã și era tratatã ca atare. Dar aceia aveau o conștiințã duhovniceascã a ascultãrii lor, pe care mulți din zilele noastre nu vãd sã o aibe.
Despre ascultare se mai spune cã trebuie sã o faci ca și cum ar fi voia lui Dumnezeu. Dar ce se întâmplã atunci când nu e, cum poți sã te ferești de înșelare ? Bine, nu trebuie sã contești autoritatea duhovnicului tãu, cã ceea ce ți se spune sã faci nu e de la Dumnezeu, însã sunt niște lucruri pe care trebuie sã le vezi, în lumina lor adevãratã. Aici e cheia ascultãrii.
Voi evidenția ceea ce vreau sã spun cu ceea ce consider eu cã este cea mai frumoasã pildã despre ascultare din pateric. Este și un rãspuns în rãspãr cu ceea ce se înțelege astãzi despre ascultare. În sinaxar se gãsește în ziua de 6 aprilie.
E vorba de un bãtrân, un bun duhovnic care avea un simplu ucenic. Acesta avea trei chilii și ei erau doar doi. Într-una din zile vine la el un pustnic și îi roagã sã rãmânã la ei, pentru cã era în cãutarea unei chilii goale și ei aveau una neocupatã. Bãtrânul aceptã, dar cu trecerea zilelor, faima pustnicului aducea tot mai multã lume la el, și un gând necurat încolțește în inima bãtrânului, invidia. Astfel cã nesuportând faima, bãtrânul îl trimite pe ucenic la pustnic sã îl roage sã pãrãseascã chilia pentru cã îi trebuie. Un gând simplu, care nu dã nimic de bãnuit. Ucenicul trebuia sã își arate, cum am spune noi astãzi ascultarea desãvârșitã. Când colo ce sã vezi, îi spune pustnicului contrariul, cã bãtrânul se intereseazã dacã s-a acomodat, dacã are nevoie de ceva, iar acesta îl încuvințeazã cã totul este bine. Se întoarce la bãtrân și îl minte cã pustnicul a înțeles ce are de fãcut și va pleca curând. Oare ce fel de ascultare mai e și aceasta ? Dupã câteva zile vãzând cã pustnicul nu vrea sã plece îi mai trimite o somație prin ucenic, și are loc același joc ? Ce fel de ucenic este acesta ? Așa a înțeles el sã facã ascultare ? Asta e ascultare ca de Dumnezeu, sã ți se spunã una și tu sã faci cum te taie capul ? Parcã nu se aseamãnã cu ascultãtorii noștri desãvârșiți din ziua de azi, care nu se depãrteazã nici o iotã de la cuvântul duhovnicului.
Vãzând cã nu pleacã și înfuriat de-a binelea bãtrânul pune mâna pe un par și se duce sã-l alunge el însuși pe pustnic. Ucenicul îi spune bãtrânului cã are sã fugã el înaintea acestuia ca sã-l înștințeze pe pustnic cã bãtrânul vine la el sã împlineascã ce avea de gând și sã îi dea acestuia un ultim advertisment. Și ce credeți cã-i spune pustnicului ? Fugi de aici pentru propria viațã cã bãtrânul vine negru de mânie sã te alunge ? Aș, de unde… Implacabil ca și pânã acum îi spune cu încântare cã bãtrânul vine cu dragoste sã-l cerceteze, iar pustnicul mișcat de atâta iubire se ridica el sã-l întâmpine pe bãtrân, fuge și îi iasã înainte, cãzându-i la pãmânt cu închinãciune. Punctul culminant și deznodãmântul. Oare ucenicul și-a ieșit din minți? A stãruit duplicitar sã îndese cuțitul în sufletul bãtrânului sãu ros de atâtea sentimente întunecate și peste toate lucrând cu minciunã. Nu știa cã totul putea sã se întoarcã împotriva lui, când minciuna va ieși la ivealã ? O, ba da ! Dar a jucat totul pe o singurã carte, a pus voia lui Dumnezeu, mai presus de ascultarea fațã de stareț, fațã de tot. Și a câștigat bunãvoința lui Dumnezeu care vãzând râvna bunã cu care a lucrat ucenicul i-a înmuiat pe loc inima bãtrânului și solzii uneltirilor diavolești i-au cãzut de pe ochi, vãzându-și în fațã pierzarea de care a fost oprit la timp, chiar la marginea prãpãstii de “neghiobiile” ucenicului sãu. Cu adevãrat Dumnezeu a ales lucrurile “nebune” ale lumii ca sã le facã de rușine pe cele “înțelepte”.
Într-un târziu îl întreabã pe ucenic, “-Nu i-ai spus nimic bãtrânului?”, ca și cum acum ar fi dat adevãrata ascultare, “Spune-mi, cã nu i-ai spus”. Și ucenicul ca un adevãrat ascultãtor îi rãspunde, “Nu, nimic, pãrinte”. Impresionat de înțelepciunea cu care a lucrat, bãtrânul cade în genunchi în fața ucenicului și -O, ascultãrile tale Doamne!- , îl roagã pe ucenic sã-i fie stareț și el sã fie ucenicul, cãci și-a cunoscut greșeala în care era sã cadã. Câți dintre ascultãtorii “desãvârșiți” din zilele noastre ar fi dus la capãt o situație încâlcitã și tensionatã ca aceasta?
Adevãrul este cã înaintea ascultãrii mai trebuie pus, un lucru neprețuit care pare aproape imposibil de realizat în zilele noastre. Fericirea a șasea spune cã “fericiți cei curați cu inima cã aceia vor vedea pe Dumnezeu” și în cazuri particulare ca acestea vor vedea “voia” lui Dumnezeu în orice situație și pe aceasta va trebui sã o urmeze. Atunci vor ști în orice situație ce au de fãcut, oricât de disperatã ar fi. Ucenicul din pildã era unul din fericiții cu inimã curatã. De aceea Duhul Sfânt a fost tot timpul cu el și l-a îndrumat ce sã facã. Ca o confirmare a ceea ce am spus, pãrintele Arsenie Boca spune în cartea “Omul în haine de in și Îngerul cu cãdelnițã de aur”, pag. 401 urmãtoarele: “Singurul mijloc prin care putem scãpa de amãgire este curãția inimii”.
Iatã lucrul care trebuie cãutat mai întâi de ascultãtorii “desãvârșiți” de azi, ca sã fie cu adevãrat desãvârșiți.

Comments are closed.

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com