ANUNT FOARTE IMPORTANT PENTRU ROMANI: Ministerul Afacerilor Externe recomandă cu fermitate cetăţenilor români să evite deplasările pe teritoriul Ucrainei

Întâistătătorii de Biserici Ortodoxe au oficiat Sfânta Liturghie la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol
martie 10, 2014
DEMNITATEA UNOR ALTFEL DE MAME (preluat din Familia Ortodoxa)
martie 16, 2014
Show all

ANUNT FOARTE IMPORTANT PENTRU ROMANI: Ministerul Afacerilor Externe recomandă cu fermitate cetăţenilor români să evite deplasările pe teritoriul Ucrainei

Razboiul din Criemea

1. Informaţii generale

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cu fermitate cetăţenilor români să evite deplasările pe teritoriul Ucrainei, dacă acestea nu sunt imperios necesare, şi mai ales prezența în zonele în care se desfășoară manifestații. Având în vedere recentele evenimente violente din centrul Kievului, soldate cu numeroase victime, MAE descurajează cetăţenii români să se apropie de zonele respective şi să participe la aceste acţiuni, riscând să fie victime ale confruntărilor sau să fie reţinuţi de forţele de ordine.

Atenționarea este valabilă îndeosebi pentru zonele centrale ale orașului Kiev (Piața Independenței, bulevardul Hresciatik, stadionul DINAMO), dar și pentru alte localități în care se desfăşoară manifestații asemănătoare.

De asemenea, din cauza recentelor evenimente din Republica Autonomă Crimeea şi unele regiuni din estul şi sudul Ucrainei (Harkov, Doneţk, Nikolaiev şi Odessa), Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să evite deplasările în aceste zone.

Cetăţenii români aflaţi în situaţii deosebite se pot adresa Ambasadei României la Kiev la numărul de urgenţă +380 93 6252717, Consulatului General al României la Cernăuţi la numărul de urgenţă +380 93 2709260 şi Consulatului General al României la Odesa la numărul de urgenţă +380 95 5412788.

2. Contactarea autorităţilor române

Cetăţenii români care sunt nevoiţi să se deplaseze în Ucraina sau se află deja pe teritoriul acestui stat, sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României la Kiev şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând astfel propriile coordonatele pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

Cetăţenii români care ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc, sunt atenţionaţi că o fac pe propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, având în vedere că, de la caz la caz, pot interveni limitări privind posibilităţile de intervenţie ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră în situaţii de urgenţă.

​3. Alte recomandări

Cetăţenii români sunt sfătuiţi cu insistenţă să îşi încheie asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă. MAE recomandă cetăţenilor români care se află în Ucraina:

  • Să evite zonele aglomerate, în care se desfăşoară mitinguri, manifestaţii publice;
  • Să urmărească mass-media locală pentru a afla care sunt zonele în care se desfăşoară acţiuni de protest pentru a le putea evita;
  • Să păstreze în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit şi să nu le expună în mod vizibil asupra lor sau în maşini;
  • Să acceseze periodic site-ul web al Ministerului Afacerilor Externe, rubrica „Sfaturi de călătorie”.
Florin Popescu
Florin Popescu
Simplu si atat de greu de inteles in cat nici eu nu ma inteleg!

Comments are closed.

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com