Iată de ce nu a râs si nu a dansat si nu a vorbit despre asta. Dar, să luam aminte unde ne cheamă El pe noi? Zice: „Veniti la nunta fiului de împărat“. Ce credeti că asteptă să facem acolo la această nuntă? Să plângem si să jelim? Ce a facut tatăl din pilda Fiului risipitor, când acesta s-a întors acasă? A făcut petrecere. Si fiul cel mare, când a venit din tarină, ce-a auzit? Cântec si dans! Suntem făcuti pentru bucurie si bucuria se manifestă si prin cântare si dans. Dar, pentru asta trebuie să fii plin de bucuria cea sfântă, de bucuria lui Dumnezeu Care te-a asteptat cu suspin când te tăvăleai în noroiul din cocina porcilor. Or, am văzut că bucuria nu vine nici de la mâncare, nici de la succesul în viată… aia e o satisfactie de moment care se desface, se duce. Ci bucuria vine de la Dumnezeu. Vine de la împlinirea aceea pe care ti-o dă lucrul bine făcut, pe care îl arăti Celui Bun cu multumire pentru darul de a-l fi putut face… si zice Dumnezeu: „Bine, slugă bună, intră în bucuria Mea.“. Atunci dansezi. Există mai multe dansuri… îmi vin acum în minte dansul păcătos al Salomeei, când a dansat în fata lui Irod sau dansul lui Isaia, pe care îl regăsim si în slujba Sfintei Cununii. Si la Cununie, si la Botez, si la Hirotonie… peste tot se dansează: „Isaia, dăntuieste…“. De bucurie, pentru că iată, am primit bucuria lui Dumnezeu pentru a mă bucura de căsnicia mea, de familia mea, de hirotonia mea, de viata mea în Hristos, de Botez. Dar tot atunci cântăm si troparul Sfintilor Martiri. De ce?

Pentru că noi suntem pe pământ, unde viata este încă dureroasă; atâta timp cât mai sunt oameni care aleg liber păcatul, mai există moarte, există durere si atunci cine poate să danseze si să râdă necontenit când fratele lui moare în spital, când fratele lui moare în puscărie, când fratele lui, omul, se zvârcoleste în patimi si în păcate? Asa este, dansul se asociază cu bucuria, cu veselia.

Dansul Salomeei este ca orice putere a sufletului căzută. Ea e căzută, e bolnavă, nu mai poate să facă nimic, sau e căzută în sensul că a intrat sub puterea celui rău si în loc să facă binele, face răul. Salomeea a dansat pentru că asa i-a cerut mama ei care a fost împinsă de o patimă ucigătoare, de ura împotriva Sfântului Ioan Botezătorul. Ea dorea să obtină ceva. Când dansez ca să-mi manifest bucuria de a fi, e un dans nepatimas… Asta se poate întâmpla oricui. Dacă ai o bucurie, dacă ai luat un examen, dacă ai izbutit într-o treabă, îti tresaltă sufletul de bucurie pentru lucrul acela si trupul tresaltă odată cu sufletul. Participă împreună la bucurie. Dacă mă duc la o nuntă si acolo se dansează – si se ceartă bietii oameni: cei mai credinciosi nu vor cu lăutari, cei mai putini dusi la biserică vor cu lăutari… Neapărat, da, că nu mai e nuntă fără lăutari… Ei, aici e altă problemă.

Dar să ne întoarcem: nu dansul este păcătos, ci forta care mă împinge poate fi păcatul. Ce mă miscă spre dans? Dragostea, bucuria? Atunci el va fi totdeauna binefăcător. Dacă mă împinge ura, invidia, pofta, dorinta de a cuceri, dorinta de a mă desfrâna, dorinta de a mă da în spectacol, va fi păcat pentru că slujeste un gând păcătos, o pornire păcătoasă. Dacă sunt credincios si fac nuntă cu lăutari, pentru că altfel ar muri de inimă si mama si tata… Si toate neamurile! …atunci, cu binecuvântarea părintelui duhovnic, cu pogorământul care se face în asemenea situatii, da, vom dansa, dar am si eu o rugăminte: nu punem muzică din asta, nu punem cu pornografie, nu punem cu… si în felul acesta oamenii pot comunica si îti pot face unii altora daruri.

Mai există două feluri de dans la care as vrea să ne referim: la discotecă si la horă. Eu văd un paralelism între cele două si as vrea să aprofundăm acest aspect. Un paralelism?. Da, pentru că discoteca, cred eu, este un fel de înlocuitor al horei. Noi stim foarte bine că la horă nu mai era numai distractie, ci si un loc si un posibil moment în care tinerii îsi alegeau viitorii soti. Dar totul se întâmpla sub supravegherea părintilor, a bunicilor. În sfârsit, nu întotdeauna căsătoriile se bazau pe iubire, se făceau si acele legături din interes… Sau nu se bazau pe iubire asa cum o întelegem noi, pe îndrăgostire. Pe sentimente, să zicem. Altminteri, să stisi, oamenii erau asemenea crescuti si educati încât nu-si permiteau, putini îsi permiteau să se îndrăgostească sau să se gândească la asta. Ei asteptau cu răbdare, sau nerăbdare, să-si cunoască alesul sau aleasa, si să-l iubească sau s-o iubească, pe cel sau pe cea pe care i-l sau i-o dăruia Dumnezeu. Mă refer la acele cazuri când căsătoriile se făceau strict pe baze financiare, materiale, avere… Da, erau pe interese. Si atunci erau si oameni căzuti si pătimasi de avere, dar si atunci erau familii care se căsătoreau, se curtau familiile una pe alta si copiii stiau aproape de când erau mici că „eu am să mă mărit cu unul de-a lui cutare…“. Pentru că erau din aceeasi sferă, erau oameni gospodari, erau oameni harnici. Si puteau să se întâlnească, atunci când rânduia familia, să se întâlnească si să se placă. Da, si atunci nu-si punea nimeni problema că hora ar fi un păcat. Dacă ne întoarcem, revenim în actualitate, la discotecă se pun foarte multe probleme, vizavi de ce se întâmplă acolo, cum se întâmplă… tinerii sunt singuri… Da… de curând am primit pe site-ul meu de pe internet, unde, cu mila lui Dumnezeu, am discutii cu multi tineri, un mesaj de la o studentă care a citit undeva, un cuvânt al unui Părinte, care anatemiza (blsetema) pe cei care dansează la horă si la sârbă… Mi-e greu să cred asta. Doar dacă se referea la călugări… Altfel ar fi ca si când ai anatemiza un porpor întreg. Eu cred că un popor crestin, cum a fost si poporul român, avea dansurile lui populare care aveau rânduiala lor, nu dată, dar păzită de Sfânta Biserică. Si hora si sârba aveau rânduiala lor. Că cine se ducea la horă? Nici atunci nu se duceau călugării la horă. Dacă un călugăr pleacă din mănăstire să danseze o sârbă undeva, sigur că aceasta este un păcat. De ce? Pentru că el a făgăduit lui Dumnezeu că dansează altfel. Si noi dansăm, stiti…? Nu stiu…

N-ati văzut dansul călugărilor? Nu stiam, e o surpriză… Da… păi, mătăniile si închinăciunile ce sunt, dacă nu dans? Si ce dans minunat! Se exprimă prin el toată bucria de a fi viu si în armonie cu darul vietii în Hristos… Unii o iau ca pe o gimnastică. De fapt, mie chiar mi s-a întâmplat… Nuuu, gimnastica e când faci miscare de unul singur si de dragul miscării… Dar când dansezi esti cu cineva, iar în mătăni si închinăciuni dansezi cu Dumnezeu. Când zici: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătoasa!“ si faci închinăciunea sau metania, dansezi cu Dumnezeu. Si îngerul se bucură. Asa este. Dar fetita mea când m-a văzut pe mine făcând mătănii, a început si ea să imite si la un moment dat, bineînteles că m-am oprit, pentru că îmi venea să râd… o făcea exact ca pe o gimnastică. I-am explicat si cred că acum dansăm împreună… Dansati împreună! Asa se începe, printr-o imitatie, urmând un model. Copilasii nostri care vin la slujbe la mănăstire, când fac închinăciuni, sunt caraghiosi, lumea râde, dar cu multă duiosie… Asa învată, imitându-ti modelul. Nu să faci cu el gimnastică, să-i spui: stânga, dreapta, fruntea jos… Mai facem si asa, de exemplu la Penitenciar, când învătăm pe cineva să facă mătănii, trebuie să îi arătăm, să le explicăm miscările…

Să ne întoarcem la horă. Si acolo păcatul era, sau este păcat. Dacă intentia cu care se apropie tinerii unul de celălalt este pofta trupului si prelungirea acestei pofte cu intentia de a o satisface în imaginar sau cu fapta, e păcat. Aici as vrea să răspund cuiva care întreba: „De ce este pofta trupului păcat? Si dacă este, înseamnă că toti oamenii ar trebui să intre în iad, pentru că nu există bărbat sănătos trupeste care să nu poftească o femeie când o vede.“. Si mă voi folosi de cuvântul Mântuitorului Care nu spune că ai săvârsit păcat cu cineva când ai poftit-o pur si simplu. Că doar ti-a plăcut… Ci, când ai poftit-o în inima ta. Pofta nevinovată a trupului e înfiorarea firii. Trupul e înzestrat cu această putere de a sesiza frumusetea si de a reactiona la asta. Dar omul, ca persoană dăruit cu libertate si resposabilitate, are puterea de a trăi această poftă fără a o primi în inima lui, fără a o împlini cumva în centrul fiintei sale care este inima. Acolo el pofteste Bucuria Sfântă, Viata vesnică, iubirea si purtarea de grijă a lui Dumnezeu. El poate spune în fata fiorului firii: „Da, e frumoasă si atrăgătoare, dar eu am poruncă s-o privesc în mod curat. Nu este sotia mea, nu este femeia mea si eu nu vreau să ascult acest impuls. Da, acest impuls este în mine, sunt normal, sunt sănătos, sunt tânăr, sunt viu, dar eu sunt mai mult decât acesta.“. Asadar, poftirea în inimă este însotirea poftei cu gândul răutătii, cu pornirea… Dacă la horă sau la dans gândurile si gesturile erau scăpate din frâul rânduielii si duse mai departe, atunci era si urma păcatul. Doar am citit si noi cărti, am auzit, se duceau acestia „la margine“, la marginea satului, se întâlneau noaptea si desigur, cădeau în păcat. Dar nu hora era pricina. Această horă din sat nu era păzită numai de mama si de bunica… Ci de toată comunitatea. Si toată comunitatea si era păzită de îngerul păzitor al fiecăruia si de Dumnezeu, pentru că acesti tineri se duceau la Biserică, se spovedeau, nu erau la cheremul pornirilor ucigase ale patimilor… Îi ajuta „valul“ comunitătii care trăia cu frica lui Dumnezeu.

Cine, dintr-o comunitate traditională, dintr-un sat, putea să nu fie botezat, putea să nu se spovedească si să nu se împărtăsească? Te arăta satul cu degetul: „A, nu s-a împărtăsit, înseamnă că…“ si imediat îl arăta si-l individualiza că e… si te ducea chiar ea, comunitatea, adică Biserica, te ducea la Biserică! De fapt, Biserica te păzea la horă, ea te ducea la nuntă, ea îti boteza copiii, ea te îngropa după sfânta rânduială… Desigur, si acolo era libertate, si acolo puteai să alegi păcatul. Cum spuneam, si acolo puteai să fugi noaptea de acasă, să te duci în lanul de porumb si să nu chemi satul după tine… Dar, spre deosebire de ce te asteaptă când mergi în discotecă, atunci îti asumai niste riscuri pe care le cunosteai bine. Nu prea puteai să spui că „n-ai stiut“ si că „asa face toată lumea“! Discoteca este, cum minunat spuneti, decăderea horei care nu este decât unul din semnele văzute ale decăderii comunitătii crestine, ale decăderii familiei noastre. Părintii nu mai sunt împreună cu copiii lor… Ba chiar nu sunt doriti, sunt trimisi acasă, aici sunt tinerii… …se stinge lumina… Să cititi cartea părintelui Savatie Bastovoi, Între Freud si Hristos, ca să vedeti, cu ochii unui părinte, ce înseamnă de fapt discoteca. Pentru că tinerii printi în întunericul acela nu percep adevărul, nu percep total. Asa este. Apoi, acolo nici nu se mai dansează, maică! Dansul are niste reguli, niste pasi. Acolo se topăie după un ritm care nici măcar nu e ritm, dar, e forma cea mai decăzută a nevoii omului de a-si exprima simtămintele. Si dacă acesti copii au în ei bucuria de a fi si si-o exprimă asa, binecuvântează, Doamne, bucuria lor!

Dar dacă ei îti strigă astfel durerea, dacă e un strigăt de singurătate, dacă e un strigăt „pe mine nu mă iubeste nimeni, pe mine nu mă invită nimeni la dans…“, atunci ar trebui să auzim aceste strigăte si să facem ceva! Atunci trebuie să ne rugăm, să facem ceva să schimbăm mentalitatea, să spargem zidul de nepăsare dintre noi si discotecile de lângă casa noastră, dintre noi si strigătele de durere si singurătate ale copiilor nostri! În concluzie, problema nu este dacă dansul e un păcat sau nu, important este cu ce investim acest gest. E normal să dansăm, e normal să ne bucurăm… Totul e normal atunci când noi suntem normali. Noi să căutăm normalitatea. Eu sunt normal atunci când Îl am pe Dumnezeu ca normă în mine. Dacă nu-L am pe Dumnezeu în mine, în gândurile mele, în toate puterile mele, în dorintele mele, nu sunt încă normal. Sunt încă anormal.

Numai când voi fi cu Dumnezeu si în Sfânta Lui rânduială voi sti si cum să dansez, si cât să râd, si ce să mănânc, si cum să mănânc… Exact, e un reper de care avem nevoie… un reper pe care îl vom avea în orice vom face. Nu ne vom mai întreba la fiecare gest, asta este, asta nu este păcat? Ci pur si simplu vom simti dacă ceva Îi este plăcut lui Dumnezeu sau nu-I este. Asta este. Si voi simti păcatul si-l voi lepăda, îl voi spovedi si voi fi dezlegat de el. Si, mai mult decât atât, cel care nu face păcatul dansând, dacă Îl are pe Dumnezeu nu mai face nici păcatul de a judeca, că „ia te uită la ăsta ce face!“, pentru că atunci când judeci pe cineva că dansează, de fapt îti proiectezi invidia. Că dacă ai simti că acela o face din păcat, ai avea sentimentul firesc de milă: „Doamne, scapă-l!“. Dacă vezi un om sub tramvai, nu-l judeci, nu zici: „Ia, uite la ăla, s-a băgat sub tramvai! Nu i-e rusine!“. Nu? Nu judeci: „ce prost e“, ci repede sari si zici: „Săriti, să-l scăpăm, poate n-a murit!“. Acelasi lucru ar trebui să se întâmple si în fata unui tânăr care face sau ni se pare că face un păcat: „Doamne, scapă-l!, Doamne nu-l lăsa!“. Doare! Si când mă ceartă pe mine, mă bârfeste cineva, mă judecă, trebuie să am două miscări ale sufletului. Una: „Oare, ce spune?, Asa o fi? Am ceva de învătat din asta?“ si a doua miscare a sufletului să fie aceasta: „Doamne, nu-i socoti aceasta ca păcat. Poate are o problemă, poate proiectează ceva dureros asupra mea… Eu cu ce l-am provocat?“. În nici un caz nu te superi pe el. Ori îti face un serviciu că îti spune un lucru real, ori îti arată cât de mare e rana lui, cât te invidiază degeaba, si atunci îi plângi de milă. Cum să te superi pe el, după ce că îl doare, nu?

Si să-L chemăm mereu si mereu pe Domnul. Când suntem cu El, în El si El în noi, viata noastră are sens si rânduială sfântă si noi, fiecare, avem rost rostuit si păzit de Dumnezeu, în orice loc si în orice timp am trăi. Curaj!

Răspunsuri oferite de Maica Siluana Vlad în cadrul emisiunilor “Trepte spre cer”, realizate de Ramona Bădescu la 3TV Craiova în anul 2006

O campanie care să tragă un semnal de alarmă în viaţa tuturor, cu toate că s-au făcut multe campanii pe această temă. Aş dori ca această campanie să se numească exact cum e titlul acestei postări şi sper din tot sufletul să ne unim cât mai mulţi pentru a face un proiect de campanie pe tema aceasta pe care sa îl prezentăm şi  Poliţiei pentru a ne fi şi dânşi alături.

De unde aceasta idee?

De la un eveniment care sincer mi s-a părut destul de dramatic şi multumesc Bunului Dumnezeu că urmările nu  s-au soldat cu decese. Totul s-a petrecut acum câteva zile unei bune prietene, a cărei fetiţă este acum în spital, nu dezvălui mai mult la solicitarea expres a mamei.

Dar ca să vedem mai multe din urmările neatenţiei, vitezei, nerespectării semnelor de circulaţie, grabă, telefon la volan, nepurtarea centurii sau altor mijloace de siguranţă (în cazul copiilor) , stresul de ori ce fel la volan şi multe alte cauze. Vă învit să urmăriţi clipul de mai jos care ţin să vă anunţ că are scene foarte violente şi nu e recomandat să fie văzute de copii sau persoane cu probleme cardiace.

Pentru cei interesaţi de participarea la această campanie am sa îi rog să lase un comentariu în care să îşi facă simţită prezenţa la această campanie.

[message type="info"]<a href=”http://www.pantocrator.ro/condu-cu-grija…du-cu-dumnezeu/”><img title=”Campania1″ src=”http://www.pantocrator.ro/wp-content/uploads/2012/05/Campania1-295×300.png” alt=”Pantocrator.ro” width=”100%” /></a>[/message]

Pe 23 aprilie, iubiţii mei creştini, Biserica noastră cinsteşte pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Despre el vom vorbi aici. Dar înainte de a vorbi despre Sfântul Gheorghe vom spune câteva cuvinte despre Paşti, pentru că sărbătoarea Sfântului Gheorghe cade de obicei aproape de Paşti şi are o legătură cu marea sărbătoare a Învierii Domnului nostru.
Paştele, sărbătoare a sărbătorilor şi praznic al praznicelor. Se bucură îngerii şi arhanghelii, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, drepţii de Învierea Domnului. Dar ne bucurăm şi noi, pentru că din mormânt a zburat viaţa cea nemuritoare, iertarea păcatelor noastre, biruinţa şi triumful împotriva păcatului, a morţii şi a lui Lucifer. Precum spune minunat Ioan Gură-de-Aur în cuvântul său catehetic, pe care îl aud toţi cei care rămân până la sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii pascale, „Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, căci ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului”. Adică: Toţi cei care sunteţi săraci, nu vă întristaţi, căci bogăţie este Hristos. Toţi cei care sunteţi păcătoşi, ştergeţi-vă lacrimile, căci Hristos vă iartă păcatele. Toţi cei care vă temeţi de moarte, prindeţi curaj, căci Hristos a biruit moartea.
Învierea împrăştie pretutindeni, ca un soare, bucuria şi veselia. Se bucură chiar şi natura moartă, care primăvara înviază şi ea şi poartă cele de sărbătoare ale ei, iar florile de primăvară strigă şi ele în felul lor: Hristos a înviat!
Bucuria lui Dumnezeu! Şi numai satana se tânguieşte şi este îndurerat şi împreună cu el şi toţi aceia care nu vor să creadă în Hristos şi continuă să trăiască în necredinţă şi în stricăciune. Necredincioşii, chiar şi în ziua Învierii, nu simt nimic sfânt şi duhovnicesc, ci trăiesc ca dobitoacele, fără Dumnezeu, fără Hristos, şi, din păcate, doar numele de creştin le-a mai rămas.
Paştele Domnului! Dar bucuria creştinilor continuă. Alături de Învierea lui Hristos sărbătorim şi pomenirea marelui mucenic Gheorghe.
Pomenirea lui este pe 23 aprilie. Dar atunci când 23 aprilie cade înainte de Paşti, în perioada de pocăinţă, atunci s-a hotărât ca sărbătoarea Sfântului Gheorghe să se prăznuiască în a doua zi de Paşti. Şi aceasta este o dovadă că Biserica noastră are dreptul să schimbe zilele sărbătorilor. Lucrul la care este atentă nu este atât când vom sărbători, ci cum vom sărbători. Dacă e vorba ca în zilele sfinte creştinii să cadă cu mutrele în chefuri, în beţii, în desfrânări şi în adultere şi în orice necurăţie şi crimă, mai bine ar fi fost să fi muncit. Aceşti creştini nu cinstesc, ci-l necinstesc pe sfântul; înjosesc numele de creştin şi dau dreptul necredincioşilor să critice credinţa noastră.
Dar să spunem acum câteva cuvinte şi despre sărbătoarea Sfântului Gheorghe.
Sfântul Gheorghe este iubit nu doar în patria noastră, ci şi în alte ţări creştine. Milioane de bărbaţi îi poartă numele: împăraţi, principi, generali, oameni de ştiinţă, bogaţi, săraci, muncitori, plugari poartă numele Gheorghe şi îşi sărbătoresc ziua onomastică. Până şi femeile au numele de Gheorghia (la noi Georgiana, Georgeta –n.tr.). Nu există casă în Elada să nu aibă vreo rudă cu numele Sfântului Gheorghe. Dar de ce atâta cinste faţă de Sfântul Gheorghe?

***

Sfântul Gheorghe a fost unul din cei mai mari eroi ai creştinismului. S-a născut şi a fost martirizat în anii unei groaznice persecuţii, pe care a declanşat-o împotriva creştinismului un sinistru şi sângeros împărat, Diocleţian. Patria natală a lui Gheorghe a fost Capadocia, o eparhie din Asia Mică, care a dat naştere la atâţia sfinţi şi mucenici. Tatăl lui, când Gheorghe era încă mic copil, a fost arestat, a mărturisit pe Hristos şi a fost martirizat. Gheorghe a fost un copil de mucenic. Mama lui văduvă, femeie evlavioasă, îl lua pe micul Gheorghe şi-l ducea deseori la mormântul tatălui său mucenic. Şi acolo, deasupra mormântului, îngenunchiaţi amândoi, se rugau lui Dumnezeu. Gheorghe, din frageda lui vârstă, ardea de sfântul dor de a urma exemplul tatălui său şi de a deveni şi el mucenic al lui Hristos. Când a crescut, a slujit în armată. Era un soldat strălucit, ascultător, plin de bărbăţie, fără teamă în lupte. Îşi iubea patria, îi izgonea pe barbarii care atacau şi ardeau casele şi junghiau copiii şi femeile. Sfântul Gheorghe a fost un apărător al celor neputincioşi. Pentru bărbăţia lui a avansat repede şi a ajuns la cele mai înalte funcţii din armată; a devenit general.
Dar când s-a declanşat persecuţia împotriva creştinilor şi toţi ofiţerii au fost obligaţi să declare că nu sunt creştini şi că cred în idoli, atunci Gheorghe nu a ezitat deloc să facă ceea ce se cuvenea. Nu s-a lepădat de Hristos ca ceilalţi, ci a declarat că este creştin şi că nicio putere din lume nu va putea să-i schimbe credinţa. Împăratul, când a auzit această declaraţie, s-a întristat mult, pentru că cel mai viteaz general al său era creştin. La început a încercat să-l convingă cu binele, i-a promis până şi cele mai mari onoruri şi funcţii. Dar Gheorghe a respins toate propunerile şi a rămas statornic şi neclintit. Atunci, a început mucenicia lui; o mucenicie din cele mai groaznice. La început l-au aruncat într-o temniţă întunecoasă. L-au pus apoi pe roată, care era o unealtă de schingiuire; prin cuiele ei ascuţite, roata făcea să se sfâşie carnea, să curgă sânge şi omul să moară, dar Hristos prin harul Său l-a ajutat pe mucenic şi acesta a învins toate durerile. Şi nu doar aceasta, ci a făcut şi minuni: a înviat din mormânt un mort. A ucis o fiară mare care mânca oameni, s-a dus în templul idolilor şi prin rugăciunea sa a făcut de s-au dărâmat toţi idolii şi a făcut pe demoni să strige şi să spună că unul este adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul lui Gheorghe. Acestea par multor oameni de necrezut, dar Hristos a spus că oricine crede în El va face minuni, va călca peste scorpii şi peste şerpi şi va birui toată puterea vrăjmaşului (Luca 10, 19).

***

Tot ce a făcut Sfântul Gheorghe nu a făcut cu puterea sa, a făcut-o prin puterea lui Hristos, Care a biruit păcatul şi moartea şi a înviat din morţi şi dăruieşte putere oricărui credincios să-i biruiască şi el pe vrăjmaşii lui. În felul acesta, fiecare sfânt este o nouă dovadă că Hristos este adevăratul Dumnezeu. Viaţa, chinurile muceniceşti şi minunile sfinţilor nu pot să aibă o altă explicaţie decât una singură: că Hristos a înviat, trăieşte şi împărăţeşte şi că El este Cel care dăruieşte puterea şi harul Său ca oamenii neputincioşi şi păcătoşi să devină eroi şi martiri.
Mii de oameni, care au urmărit mucenicia şi minunile sfântului, au crezut şi s-au botezat în numele lui Hristos.
Creştinii mei, nu ajunge să sărbătorim praznicul Sfântului Gheorghe. Trebuie să-l imităm şi noi pe sfânt în virtuţile pe care le-a avut şi mai ales în bărbăţia pe care a arătat-o de-a lungul întregii sale vieţi. A omorât sfântul fiara, aşa cum se vede în icoana lui? Avem şi noi fiara noastră, adică patimile şi răutăţile noastre. Cine este liber de acestea? Înainte! Să ridicăm război împotriva acestor fiare lăuntrice! Cine se războieşte, acela îşi şi învinge cu ajutorul lui Hristos patimile, acela se face un vrednic următor al Sfântului Gheorghe. Acest creştin este o dovadă că Hristos care a înviat şi în zilele noastre trăieşte, biruieşte şi triumfă.
Hristos a înviat, fraţilor! Lui Hristos Celui răstignit şi înviat cinste şi slavă în vecii vecilor.

Sursa: Cartea ”FLORI ÎNMIRESMATE” – Episcopul Augustin Kandiotis, fost Mitropolit de Florina 

In vinerea din Saptamna Luminata, crestinii ortodocsi sarbatoresc Izvorul Tamaduirii. Aceasta sarbatoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului, petrecuta cu un orb. Inainte de a fi imparat, Leon cel mare a gasit intr-o padure un orb, care i-a cerut apa. La indemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului sa bea apa dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa.

Pentru a multumi Maicii Domnului, cand a ajuns imparat, Leon cel Mare a ridicat in apropierea izvorului o biserica unde s-au savarsit apoi multe minuni.  Aceasta Biserica, situata in vechiul cartier Vlaherne, se mai vede si astazi in Istanbul.

Sarbatoarea Izvorul Tamaduirii s-a generalizat in Biserica Ortodoxa in timpul secolelor V – VI.

In toate bisericile si manastirile ortodoxe, dupa oficierea Sfintei Liturghii, se savarseste slujba de sfintire a apei, dupa o randuiala adecvata Saptamanii Luminate.

Tot in aceastazi facem pomenirea Sfantului Teotim, Episcopul Tomisului.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Asa suna bine cunoscutul tropar al Invierii Domnului, care incheie drumul anevoios si frumos al postului. Intreaga viata reinvie. Pana si florile par ca sunt mai frumoase si mai pline de viata dupa lacrimile ce le-au varsat la “Mormantul Domnului” .

Cu suspinele lasate in cele trei stari ale prohodului, cu totii am mers cu dragoste si rspect in suflet catre Sfanta Biserica, cu lumanari in mana cu oul rosul langa florile de primavara aduse pentru icoana Invierii. In momentul cand in Sfanta biserica s-a lasat intunericul noptii si a mai ramas doar candela de la sfantul altar. Emotiile au crescut de parca il strigau sa invieze. Emotii care le-am putea asemana cu cele de la Invierea lui Lazar cand Iisus din usa mormantului l-a chemat pe Lazar afara iar el a iesit. Asa si noi l-am strigat cu inimile pe Mantuitorul iar El a iesit intruchipat in lumina lumanarilor, cu care preotul a pasit smerit afara din altar si a facut chemarea la lumina “Veniti de luati lumina de la Domnul”.

Pe loc intreaga Biserica s-a transformat intr-un cer plin de stelele, aprinse in mainile oamenilor de lumina cereasca. Feeria luminii a ajuns a cuprinda intreaga biserica si in cea in care am fost eu si in cea in care ai fost tu cel care citesti. Iar in plinatatea feeriei se auzea de peste tot cant cu bucurie si glas saltaret, Troparul Învierii. 

Fie ca aceasta bucurie ce am simtit-o cu totii in noaptea Invierii sa ne ramana vie in inima si sa primim cu dragoste si invierea ce o sa fie la anul si in fiecare an inoindu-se dupa lacrimile postului si ale caintei la fiecaruia dintre noi.

In toate bisericile s-a citit Pastorala (cuvantul episcopului locului catre oameni) care a aprofundat intregul eveniment mai mult si mai bine conturat in inima si in sufletele noastre, asa s-a intamplat si la Cisnadie unde am fost eu aseara. La citirea Pastoralei Inalt Prea Sfintitului Doctor Laurentiu Streza parca lumea nu se mai satura ascultand cu toate ca au fost 7 pagini, parca nici oboseala nu se mai simtea cand oamenii cantau cu bucurie Hristos a Inviat. 

Le multumesc parintilor Pr. Dr. Uca Marius Florin si Pr Iacob Constantin pentru invitatia si bucuria cu care m-au primit sa cant in strana . 

Hristos a inviat!

——————————————–

Multumim partenerilor nostrii JRS Grup carora le uram: Paste fericit!

Ai venit Hristoase

Să mă umpli de prinoase

Să mă-mbraci cu nemurire 

Din a Ta sfântă iubire.

Iar eu în braţe te-am luat

Da-n loc să Te iubesc Te-am întinat

Şi pe-obraz cu zâmbet larg 

Te-am vândut prieten drag.

Te-am biciut neîncetat

Cu vorbele-mi Te-am alungat

Şi orbită de păcate

Fără să regret, Te-am dat la moarte.

Cu stricăcioasă-orbirea mea

Ţi-am îndesat pe cap cunună grea ,

Te-am pironit  cu fiecare gând neînfrânat

Ce prin mintea-mi se juca neîncetat,

Dar cu cald sângele Tău

Tu-ai vrut să mă speli de rău.

Eu te-am răstignit, Hristoase,

de mii de ori pe cruce, nemiloasă

Iar ochii Tăi au plâns fără-ncetare

Pentru a mea vindecare.

Iar eu încă plină de păcate

Te trimit mereu la moarte.

Ce au în comun Sfintele Paşti cu iepuraşul de ciocolată care în aceste zile premergătoare sărbătorii ne violentează privirea prin magazine şi pieţe?

Vin Floriile! Sărbătoare şi bucurie ca anticipări ale negrăitei lumini pascale. Vom purta în mâini plăpânde ramuri de salcie abia mijite la viaţă şi vom continua postirea îndreptându-ne către Înviere. Ramurile de copac binecuvântate de preoţi la biserică spun Sfinţii Părinţi au mai multe înţelesuri. Purtând ramuri de salcie în mâini marcăm biruinţa asupra morţii pe care a arătat-o Mântuitorul nostru prin învierea lui Lazăr, ca o prevestire a Învierii Sale, dar şi a întregii omeniri. Ramurile înverzite simbolizează şi biruinţa noastră asupra păcatului.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune chiar că stâlpările de la Florii sunt cununa de virtuţi câştigate pe parcursul postului ce se apropie de sfârşit. Aceste virtuţi sunt pocăinţa, sinceritatea, milostenia şi înnoirea noastră lăuntrică. Vlăstarele vopsite în verdele crud de vesela primăvară închipuiesc şi sufletele noastre îmbobocite de fericire că l-am regăsit, l-am redescoperit pe Domnul în acest post. Dar în primul rând purtând ramuri de copac în mâini închipuim pe cei ce odinioară l-au ovaţionat pe Hristos întâmpinându-L la ultima Sa intrare în Ierusalim. Mulţimile care l-au aclamat pe Blândul Păstor, nu peste multe zile Îl vor şi osândi, aţâţate de duşmanii Răscumpărătorului nostru. Ramurile de măslin şi finic purtate de Florii le-au înlocuit cu vorbe grele, cu scuipări şi hule care au șfichiuit trupul fără de pată şi sufletul dumnezeiesc al Domnului.

Este copleşitor când te gândeşti că Mântuitorul s-a lăsat umilit şi necinstit de propria-I creatură! Şi toate acestea din iubire le-a îndurat. Cu adevărat iubirea este o nesfârşită taină. Deci, finicul şi măslinul de la Florii s-au transformat în ţepoase bice care au lovit nemilos Iubirea. Asta a fost demult, dar oare se mai poate repeta această dramatică întâmplare? Mai putem noi să fim manipulaţi de duşmanii lui Hristos? Din păcate, da.

Abili şi inteligenţi potrivnicii Marelui Răstignit devin aliaţii omului care foarte uşor transformă veridica bucurie pascală într-una superficială, redusă de multe ori doar la aspectul culinar. Oare Sfintele Pătimiri ale lui Iisus pot fi alinate doar de o masă copioasă? Ce înşelare! Nu zic, românul dintotdeauna a ştiut să-şi împodobească masa la Sfintele Sărbători, dar nu înainte de a-şi înnobila sufletul cu virtuţi. Îşi împodobea casa după ce cămara sufletului o primenea, o deretica, pregătindu-o de sărbătoare. Nu putem fi ipocriți; o masă frumoasă adună pe cei dragi şi-i predispune la comuniune, dar de aici şi până la a-L lăsa singur pe Hristos în zilele Sfintelor Sale Pătimiri și chiar în noaptea de Înviere pornind ospeţe culinare şi bahice este o distanţă foarte mare.

Şi uite-aşa salcia plăpândă de la Florii poate deveni un aspru bici cu care Îl putem lovi pe Domnul. Îi provocăm răni adânci când în Săptămâna Patimilor nu găsim timp să-I fim aproape. Trebăluim de zor ca nişte albine ieşite la muncă după o lungă şedere. Program încărcat, activităţi solicitante care de multe ori ne răpun. Osteniţi, mulţi dintre noi nu mai reuşim să participăm la Slujbele Deniilor, sau dacă printr-un efort izbutim să ajungem, adesea oboseala ne toropeşte. Sângerările nevinovatului biciuit mai vin şi din altă parte, din nepăsarea cu care asistăm la răpirea sărbătorii Sfintei Învieri de înghimpoasele „branduri” care ne invadează existenţa.

Ce au în comun Sfintele Paşti cu iepuraşul de ciocolată care în aceste zile premergătoare sărbătorii ne violentează privirea prin magazine şi pieţe? Care din Sfinţii Părinţi ne-au stabilit un astfel de meniu? De multe ori exagerăm chiar și cu tradiționalele bucate pe care le pregătim cu asiduă grijă, prin Sfintele Paști înțelegând doar miel, drob, pască cozonac, ouă roşii şi, mai nou, iepuraşi de ciocolată. Unii poate vor ridica glasul şi vor blama aceste rânduri rostind răspicat: dar ce să mâncăm de Paşti? Au şi ei dreptate. Aşa este, trebuie să primim sărbătoarea împlinind şi aceste tradiţii culinare, dar să nu reducem bucuria pascală doar la atât.

Ce sărac Paşti vom avea, procedând aşa! Ce puţină lumină ne va invada fiinţa! Ce flămânzi vom fi! Bucuria sfântă şi mare a Învierii Domnului o vom simţi în primul rând dacă vom încerca să-L însoţim pe drumul Golgotei în săptămâna mare şi înfricoşătoare a Sfintelor Sale Pătimiri pe Mântuitorul lumii. Lumina în care ne vom răsfăţa sufletele şi trupurile noastre va pogorî din lumânare în suflet dacă vom izbuti să ne scăldăm în iubirea mai tare decât moartea a dulcelui nostru Mângâietor participând la întreaga slujbă de Înviere care va spinteca întunericul nopţii transformându-l în zori de zi. Iar de ospăţul praznicului ce să mai zic… să ne hrănim mai întâi cu Hristos euharistic, să prânzim cu El, nu în Betania, ca oarecând Lazăr, ci în anticamera Împărăţiei lui Dumnezeu, Sfânta Biserică. Aşa şi bucatele pregătite în cinstea sărbătorii vor fi mai gustoase şi mai aromate căci rugăciunea de binecuvântare a cărnurilor, a brânzei şi ouălor de după Sfânta Liturghie le vor transfigura.

Aşadar, să încercăm să ne reevaluăm atitudinea faţă de Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului, să o păstrăm curată fără adaosuri străine de duhul dreptei credinţe, fără kitsch-uri care alterează duhul sărbătoresc bimilenar şi astfel ramurile de salcie nu vor provoca răni Domnului, ci vor rămâne ceea ce şi sunt: icoană a biruinţei vieţii asupra morţii.

Cu astfel de stâlpări să-L întâmpinăm pe Domnul de Florii, să-L urmăm, și să nu-L părăsim, să-I fim aproape, neuitând că de Paşti trebuie să ne pregătim să prânzim în primul rând la masa cea nepieritoare, ospățul mântuirii și să sărbătorim duhovnicește așa după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: „iată Hristos, Paștile nostru, S-a jertfit pentru noi; să prăznuim, deci, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutății și al vicleșugului, ci cu azimile curăției și ale adevărului” (I Cor. 5, 7-8).

Sursa: doxologia.ro

1. Orice loc poate deveni locul Invierii. Este de-ajuns sa traiesti smerenia lui Hristos.

 2. Nu o cunoastere pe care s-o dobandesti, ci o cunoastere pe care s-o patimesti – asta-i spiritualitatea ortodoxa.

 3. Exista o singura educatie: sa invatam sa-L iubim pe Dumnezeu.

 4. Mai bine iadul aici decat in lumea cealalta.

 5. Nu-i important ceea ce zicem, ci ceea ce traim. Nu ceea ce facem, ci ceea ce suntem.

 6. Daca ai dragoste pentru intreaga lume, atunci intreaga lume e frumoasa.

 7. Cel cel ce iubeste nu baga de seama c-o face, asa cum nu baga de seama nici ca respira.

 8. Cand mintea nu este risipita in lucruri lumesti si este unita cu Dumnezeu, atunci si un “Buna ziua” pe care il zicem devine o binecuvantare.

 9. Doar cand cineva inceteaza sa mai citeasca alte carti in afara Evangheliei [in general a cartilor duhovnicesti, probabil, n.n.] incepe sa sporeasca launtric cu adevarat. Doar atunci, unit cu Dumnezeu prin Rugaciune, poate auzi voia lui Dumnezeu.

 10. Adesea Dumnezeu nu doreste fapta, ci intentia. E de ajuns sa vada ca esti gata sa-I implinesti porunca.

 11. Cand Dumnezeu ne-a facut, ne-a dat viata si a suflat in noi Duhul Sau. Duhul acesta este Dragoste. Cand nu avem dragoste, devenim cadavre si suntem cu totul morti.

 12. Nu-ti dori nimic altceva decat voia lui Dumnezeu si primeste cu dragoste relele care vin asupra ta.

 13. Sa nu raspunzi cuiva cu raul pe care ti l-a facut, ci vezi-L pe Hristos in inima lui.

 14. Sa nu spui niciodata: “De ce mi s-a intamplat asta?” Sau cand vezi pe cineva cu cangrena sau cancer sau orb, sa nu te intrebi “De ce li s-a intamplat asta?“ Cere-i lui Dumnezeu sa-ti arate celalalt mal al raului. Atunci vei vedea, impreuna cu ingerii cum stau lucrurile: toate sunt dupa randuiala lui Dumnezeu. Toate!

 15. Daca ai ganduri de judecata impotriva altcuiva, cere-I lui Dumnezeu sa se ingrijeasca de tine in acel ceas, ca sa-l poti iubi pe acel om asa cum il iubeste El. Atunci Dumnezeu te va ajuta sa-ti vezi starea. Daca L-ai vedea pe Hristos, ai mai judeca?

 16. Tot ce spunem ramane in vesnicie.

 17. Cand avem nevoie, Dumnezeu ne va trimite pe cineva. Toti suntem impreuna-calatori.

 18. Cei ce traiesc in trecut sunt ca morti. Cei ce traiesc in viitor, in inchipuirile lor, sunt naivi, pentru ca viitorul e doar al lui Dumnezeu. Bucuria lui Hristos se gaseste doar in clipa de fata, in Prezentul vesnic al lui Dumnezeu.

 19. Mai bine sa rostesti Rugaciunea lui Iisus cu glas tare, decat deloc.

 20. Tulburarea si grija sunt pentru cei ce n-au credinta.

 21. Dragostea este doar pe Cruce.

 22. Asa cum Dumnezeu te iubeste pe tine, il iubeste si pe dusmanul tau.

 23. Ar trebui sa facem in asa fel incat sa traim in lume ca uleiul si apa dintr-o candela, care nu se amesteca si altfel sunt intru si pentru Dumnezeu: in lume, sau nu din lume.

 24. Toti suntem vase, uneori ale Luminii, alteori ale Intunericului.

 25. Ca sa se savarseasca o minune, e deajuns sa iubim. Nici rugaciunea, nici metania n-au asa putere!

 26. Experienta m-a invatat ca nimeni nu poate ajuta pe nimeni, oricat de mult si-ar dori, din dragoste, s-o faca. Singurul ajutor vine doar de la Dumnezeu, cand e vremea Sa.

 27. Daca-L avem pururea pe Dumnezeu in minte, si Dumnezeu ne are pururea in minte.

 28. Nu trebuie sa hotaram pentru altii. Sa-i lasam in seama ingerilor si vor gasi cea mai buna solutie.

 29. Cand vorbim si cineva ne intrerupe, sa nu continuam. Inseamna ca nu va auzi ce avem de spus. Ingerii fac asa.

 30. Tot ce ni se intampla este doar din vina noastra.

 31. In fiecare dimineata, deschide o pagina noua si iscaleste-o in alb. Si lasa-L pe Dumnezeu sa scrie ce voieste.

 32. De nu vei ajunge in pragul deznadejdii, nu vei vedea nicicand Lumina.

 33. Precum Simon Kirineanul, sa fim gata sa sarim in ajutorul aproapelui nostru.

 34. Singura bucurie adevarata este eliberarea de grija.

 35. Cea mai puternica rugaciune este Epicleza (pogorarea Sfantului Duh) de la Dumnezeiasca Liturghie.

 36. Dragostea este o bomba care nimiceste tot raul.

 37. Unii vor sa ajunga la Inviere fara sa treaca pe calea Golgotei.

 38. Zi si noapte binecuvanta-vom pe Domnul pentru darurile ce ni le da!

 39. Putine cuvinte, multa dragoste. Pentru toti. Oricine ar fi ei.

 40. Cea mai mare parte a rugaciunii mele este de multumire. Ce altceva sa cer, daca am totul?